La moartea lui Virgil Săhelanu

Autorităţile române au aflat cât de uşor poate fi omorât un om.  Două cuţite înfipe cu o sete murdară în burta liderului sindical Virgil Săhleanu i-au pus pe mai-marii Poliţiei în faţa unei descoperiri epocale, acum în pragul unui nou mileniu: în România oamenii pot fi înjunghiaţi şi, culmea, chiar omorâţi. Oare câte astfel de crime au loc fără ca opinia publică să afle, câte vieţi sunt înjunghiate fără să nască vreo emoţie colectivă? Cazul lui Virgil Săhleanu, fără îndoială, e cu totul special. Virgil Săhleanu a fost un lider sindical care a luptat până la moarte - nu sunt vorbe mari, ăsta e adevărul - împotriva privatizării de la TEPRO SA,  privatizare pe care el o considera ilegală. Îndrăznesc să spun că şi Virgil Săhleanu a fost pentru cei mai mulţi un anonim. Pentru guvernanţi, nu însă! Pentru guvernanţi, pentru cei de la FPS, Săhleanu era un “nebun” care le încurca socotelile, îi sâcâia, îi deranja, le stătea în gât prin consecvenţa şi insistenţa cu care s-a bătut pentru fabrica unde lucra şi unde îşi petrecuse cea mai mare parte din viaţă. Nu mai departe de acum două săptămâni, Virgil Săhleanu ajunsese cu “problema lui” la primul-ministru. Asta a făcut vreme de câţiva ani liderul sindical de la TEPRO: a bătut pe la toate uşile pentru a găsi înţelegere şi rezolvarea situaţiei de la TEPRO SA. N-a găsit. Mai nimeni nu l-a băgat în seamă. Indignarea cu care grămada de politicieni îşi împănează discursurile despre moartea sa nu reprezintă altceva decât o bătaje de joc la adreasa memoriei celui cae a fost Virgil Săhleanu. La uşa câtor politicieni care-şi arată astăzi indignarea faţă de moartea sa o fi bătut Virgil Săhleanu şi nu i s-a deschis? La mai toate! La moartea lui Virgil Săhleanu nu ne rămâne decât să ne resemnăm supuşi. Căci de revoltat am uitat să ne revoltăm. Nu e de ajuns că s-a revoltat Virgil Săhleanu? Şi la ce l-a ajutat? La moartea lui Virgil Săhleanu am aflat încă o dată dacă mai era cazul, cât de mici, de neputincioşi, de laşi suntem. Virgil Săhleanu, aşa mort cum e, s-a născut în conştiinţele noastre, în timp ce noi tragem să murim! Noapte bună, Virgil Săhleanu!
P.S. Aud că ministrul de Interne, Dudu Ionescu, după ce a primit dispoziţia de la primul-ministru, Mugur Isărescu, să facă toate eforturile pentru a prinde asasinii lui Virgil Săhleanu, s-a conformat întocmai. Prima măsură a fost plecarea domniei sale în Italia, la Florenţa, pentru a vedea pe viu un meci amical al echipei Dinamo. Poate că domnul ministru va prinde asasinii la Florenţa şi noi nu ştim sau, o altă ipoteză, absenţa domniei sale din ţară va duce degrabă la prinderea criminalilor.