Şi a venit ziua marelui meci. Se înfruntă, aşadar, la Kosice două echipe de jucători de fotbal. Unii, de jucători vorbesc, care au ştiut odată, nu demult, sportul ăsta cu balonul rotund, şi aici vorbesc de jucătorii români şi alţii, o parte din ei care ne-au arătat acu’ vreo doi ani că uneori ne mai şi înşelăm. Ce-i de făcut? Cum trebuie să abordăm partida? Am trimis noi cei mai norocoşi şi talentaţi zirişti la Kosice? Se află ai noştri, ca brazii, în bulan? Sunt acestea tot atâtea întrebări care stau pe buzele, ochii, sprâncenele tuturor iubitorilor de fotbal din ţara noastră. Părerea mea, cu toţii ne pripcepem la ziare, politică şi fotbal, că pe băieţii, pe fetele, pe copii români îi aşteaptă un meci greu, de preinfarct miocardic, cum ar spune unii suporteri. Asta nu înseamnă că cei unsprezece jucători, aleşi de Iordănescu să vegheze la starea sănătăţii noastre, nu pot să joace pase şi să şuteze în poarta slovacilor, care, să nu uităm, încă mai suferă în apărare, la mijloc şi în atac de pe urma despărţirii de cehi. Aici, cred tot eu, se află cheia partidei. Ai noştri trebuie să le răsucească cuţitul în rana despărţirii, să-i întrebe pe slovaci dacă le-au mai scris cehii, dacă s-au mai vizitat, dacă le duc dorul. Şi în timp ce slovacii vor fi înmuiaţi de nostalgii noi trebuie să-i batem să-i uscăm. De-aia e bine ca din echipa noastră să nu facă parte sentimentalii, cei uşor impresionabili! În fond, ce ne-am face atâtea probleme,nu ştu! Ce mare filozofie o fi şi fotbalul ăsta, când treaba e atât de simplă: iei mingea, tragi tare în vinclul porţii şi cu asta basta! Aşa o să-i batem pe slovaci. Iar dacă n-o să-i batem, înseamnă că ei au ţinut cu tot dinadinsul să se despartă de cehi. Or, iertaţi-mă, nu şti ce vină au jucătorii noştri pentru asta. Hai că-i batem, nu de alta, dar trbeuie şi noi, românii, să ne mândrim cu ceva. Şi dacă nu cu fotbalul, atunci cu cea! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
