În îndepărtata și seducătoarea Brazilie, trei judecători (din cinci) de la Curtea Supremă au stabilit că ex-președintele țării în perioada 2003-2011, Luiz Inácio Lula da Silva, a fost condamnat nelegal de către un judecător neimparțial, Sergio Moro, devenit apoi, timp de optsprezece luni, ministrul Justiției în cabinetul noului șef de stat, Jair Bolsonaro. Hotărârea magistraților de la cea mai înaltă jurisdicție braziliană vine să desființeze, iată, o condamnare la nouă ani închisoare pronunțată în anul 2017. Unul dintre membrii pretoriului, Gilmar Mendes, a reiterat iarăși că „ambițiile politice (...) nu au nimic de-a face cu datoria unui judecător”. Colega sa de complet, Cármen Lúcia, a criticat vehement transfomarea actului de justiție într-un spectacol, prin „încălcarea drepturilor juridice fundamentale care trebuie garantate oricărui cetățean.” Explicația acestei schimbări surprinzătoare și radicale de optică judiciară? Aceeași de când lumea modernă, profesorul Gilberto Marigoni de la Universitatea ABC din São Paulo apreciind că „este vorba despre o decizie juridică, dar cu o puternică motivație politică. Situația țării nu mai are nimic de-a face cu cea din 2018, tragedia sanitară atinge apogeul și Bolsonaro este izolat și incompetent”. După cum remarca și Anne Vigna, corespondenta de la Rio de Janeiro a gazetei Le Monde, „prima consecință a acestui vot este, fără îndoială, sfârșitul carierei politice a fostului magistrat din Curitiba, pe care mass-media braziliene îl prezentau permanent ca un potențial candidat la scrutinul prezidențial din 2022. O altă repercusiune legată evident de Lula, care își consolidează întoarcerea pe scena politică. Fostul președinte și-a recăpătat deja drepturile politice pe 8 martie, în timp ce incompetența Tribunalului din Curitiba pentru judecarea dosarelor în care fusese condamnat – tot așa de spectaculos – fusese recunoscută de judecătorul Fachin. Dar nu a fost totuși scos de sub acuzare. De această dată, anularea sentinței legată de triplex trimite un semnal pozitiv opiniei publice, cu atât mai mult cu cât fostul șef de stat nu a încetat să denunțe parțialitatea lui Sergio Moro.
Fernando Fontainha, profesor în sociologie politică la Universitatea din Rio de Janeiro are o altă opinie: «Este vorba despre reabilitarea Partidului Muncitorilor (PM), foarte atacat în ancheta „Lava Jato”. Elitele înțeleg că frontul împotriva lui Bolsonaro, care tocmai se formează în Brazilia, nu se poate face fără PM».
Marți seara, cei care salutau altădată operațiunile mediatice ale judecătorului Moro au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară în timpul alocuțiunii televizate a președintelui Bolsonaro, protestând împotriva inacțiunii guvernului în fața pandemiei de Covid-19, care a dus la decesul a 3 251 de persoane în ultimele douăzeci și patru de ore, un nou record.”[1]
Întâmplarea de la Brasília este simptomatică pentru justiția de pretutindeni și dintotdeauna: factorul politic decide dincolo de sala de judecată, fie că dorește recluziunea penală a unui adversar ideologic, fie absolvirea de vinovăției a unui tovarăș de arme. La ei ca și la noi, numai că aici, în bătătura iohannistă, nu văd încă vreun ins capabil să pună în mișcare un proces de reabilitare a proscrisului Liviu Dragnea, de pildă, dușmanul de moarte al cretinocraților.
Păi, cum să-ți imaginezi asemenea năzdrăvănie, de vreme ce „făcătorii de dreptate” din colonia România sunt de părere că „dacă nu erau americanii, dacă nu săreau europenii... ne încălecau alde Daddy & co în anii de tristă amintire 2017-2018. Timmermans ar trebui să aibă o statuie în fața Palatului de Justiție”. Cel puțin așa aflăm din mesajele halucinante publicate pe site-ul Știripesurse.ro la sfârșitul lunii martie, capturate de pe „Forumul Magistraților”. Dumnezeule, ce inși frustrați, ce personaje schimonosite de ură s-au strâns acolo întru proslăvirea abisului sufletesc ! Locul unora dintre ei e neîndoielnic la Spitalul 9, iar nu în jilțul de magistrat ! Vasăzică, un astfel de ipochimen le scrie fârtaților de abjecție: „Păi și ce, dacă e arestat în februarie se supără cineva ?”[2] Atât le-a trebuit celorlalți procurori, care au continuat cu sadism un dialog ce ar stârni invidia oricărui inchizitor medieval. „O, nu, ar fi cel mai frumos cadou de ziua mea”, răspunde altul și tot așa:
- „Deja vă faceți lista de cadouri pentru februarie?”
- „Ăsta ar merita arestat și ținut acolo până la definitivă. Ca la omor.”
- „Ziua mea e mai devreme.”
- „Fiecare să-și propună o țintă.”
- „Murim cu ei de gât”.
- „Așa e, nu ne lăsăm”.
- „Le facem percheziție. Noaptea”.
- „Ziua mea e în iulie, dar țin să precizez că accept cadouri oricând.”
- „ Eu vreau doar să-i trimit pachet la penitenciar. Răi mai sunteți...”
Mă frec la ochi și nu-mi vine să cred. Doar răi? Nu cumva și nedemni pentru a îmbrăca roba de magistrați? Nu cumva și incapabili să fie imparțiali și să servească adevărul judiciar? Nu cumva și eșuați în demersul de a deveni oameni? Mă tem că toate la un loc și, parafrazându-l pe unul dintre Savanarola ăștia progresiști, „nici judecătorii și procurorii, nu numai infractorii, nu mai sunt la fel ca acum 35 de ani ! Ce penisu' lor nu își văd de cacaoa lor?!?” Onorabilii surprinși cu chiloții în vine se vor un „Directorat” ca în vremea Revoluției franceze și nu au în tărtăcuță decât cătușe și măsuri punitive. Culmea, se simt și persecutați, căci „hoardele imbecile sunt dornice de sânge de procuror”, motiv ca fel de fel de răufăcători să le arunce nutreț mediatic, chipurile. Haida-de, gogomănia cu pricina nu ține neam într-o țară de vajnici procurori, de la CTP și până la ultimul troglodit al nației, una care „vrea sânge, nu argumente”. Din nefericire, forumiștii dați în vileag nu sunt niște creații virtuale, nici pomeneală ! Ei intră și în sălile de judecată și sunt obligați de procedură să aibă exclusiv în vedere probele, iar nu informațiile parvenite pe căi oculte ori prejudecățile exibate în mesajele aiuritoare zvârlite la dispoziția publicului. Ei au în mână destinele unor semeni ajunși, din varii motive, în posura de subiecți ai acțiunii penale, iar nu simple obiecte de serie. Îmi și imaginez ce reacție le stârnește invocarea prezumției de nevinovăție și zău că mă apucă groaza cunoscându-le viciul de parțialitate și de caracter. Poate și de aceea sunt ei, în majoritate, împotriva ființării deja celebrei Secții de Investigare a Infracțiunilor Judecătorilor și nu au odihnă în a-i denunța pe toți cei care gândesc altfel. Cum marile spirite se întâlnesc mereu, 171 de deputați le-au îndeplinit hatârul, semn că lobbyștii de la Ambasada SUA au convins instituțiile de forță de la noi și majoritatea din Camera Deputaților să voteze americănește. I-am privit o clipă pe cei din alianța liberalo-useristo-udemeristă care au decis desființarea structurii cu pricina și am ghicit un zâmbet de satisfacție pe chipul lor. Mi s-a făcut lehamite și, fără să vreau, mi-am adus aminte cuvintele recente ale Elenei Udrea, la momentul condamnării sale în primă instanță: „Numai Dumnezeu mai poate face ceva cu justiția din România!” Altădată, la ceasul cocoțării în vârful structurilor statului valah, diva blondă nu invoca divinitatea, îi erau suficienți mucenicii care se îngrămădeau să-i sărute sandalele de lux. Deh, atunci, din grațiile stăpânului pleșuv, răpitoarea primadonă își permitea să o lege la ochi pe ușuratica zeiță cu eșarfe scumpe, primite în dar de la admiratorii din interes. Mă rog cu parlamentarii de azi, porniți să stârpească controversata secție, să nu fie siliți, mai târziu, să-i cerșească în van sprijin tot Celui de Sus...
