Jurnalul Ronei Hartner

13 Ian 1999
Jurnalul Ronei Hartner
O cheamă Rona şi în 48 de ore a devenit cea mai cunoscutră femeie din România. Senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, este “impresarul” care a scos-o în lumina reflectoarelor dâmboviţene. Mai cunoscută laParisdecât la Bucureşti, Rona parcă aştepta de când lumea să o ia cineva de mână, cineva care s-o urce pe scenă în faţa întregii ţări. “Jurnalul Ronei” este cel care a declanşat scandalul. Sau, mai bine spus, “aşa-zisul” jurnal . Este sau nu este acest jurnala devărat? Aceasta e întrebarea la care toată suflarea aşteaptă răspunsul. “Până când vom afla răspunsul, noi ne dăm cu presupusul!” A fost sau n-a fost Rona amanta Preşedintelui Emil Constantinescu? Vom trăi şi vom afla. Vin şi întreb: şi dacă Rona a fost amanta candidatului la preşedinţie, cel mai corect spus, Emil Constantinescu, ce se întâmplă? Atunci aş vrea să văd ce spune opinia publică: dacă oamenii acestei ţări ar tolera o astfel de relaţie   extraconjugală? Relaţie desfăşurată în perioada când Emil Constantinescu era doar candidat la Preşedinţie şi preşedintele CDR. L-ar obliga cineva, în acest caz, pe preşedintele României să-şi dea demisia? Mă tem că nu!

Cred, având  în vedere şi cotele de audienţă nemaiîntâlnite ale emisiunii  de luni  seara, că lumea e interesată în cel mai mare grad de un scandal sexual în care ar putea fi implicat preşedintele. Interesată, fără să-l judece neapărat pe preşedinte pentru o relaţie extraconjugală.

Nevoia de spectacol, ca să nu zic circ, atunci când pâinea lipseşte, e foarte mare. Păcat, însă, că spectacolul nu ţine de foame. România ar fi fost oţarăcu oameni sătui. Aşa, a doua zi, după căderea cortinei, simţim realitatea mai dureros decât o simţisem cu o secundă înainte de gongul de început. Problemele grave ale ţării revin în actualitate după o vacanţă amăgitoare. Dacă pe aici ar fi curs lapte şi miere spectacolul ar fi fost extraordinar, eu unul n-aş mai fi plecat din sală. Din păcate, el a devenit unul dureros.

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră