„Anul 1996, ziua 26, luna martie. Nu sunt Klingonian, chiar dacă par de multe ori extraterestru. Sunt marinar. Astăzi, demisia mea a ajuns pe masa comandantului, exact între felul unu şi felul doi. Apele politicii, din ce în ce mai tulburi, mi-au dat senzaţia de vomă, determinându-mă să fac acest gest. Corabia noastră, chiar dacă s-a bălăngănit, n-a cedat piraţilor. Iar eu am făcut tot ce am putut pentru a stârpi rechinii ce dădeau târcoale comandantului”. „Anul 1996, ziua 1, luna aprilie. Am luat plasă mare cu barca asta. Atunci când, parcă prin ’91, am sărit în ea, nu ştiam că o să meargă în permanenţă cu vântul în faţă. Vai de velele noastre! Ca bătrân lup de mare, mi-e ruşine să spun că am fost păcălit de caracatiţă. Sau poate o i fi fost sepie şi eu nu m-am prins”. „Anul 1996, ziua 7 , luna aprilie. Astăzi comandantul a dat curs cererii mele de demisie. Nu mai sunt vicepreşedinte al bărcii noastre. Am vâslit până aici cum am putut eu mai bine. Să mă ierte cei care au primit din partea mea vâsle în ceafă. Dumnezeu mi-e martor că, după busolă, am urmărit numai adevărul, chiar dacă uneori m-am orientat şi după muşchii comandantului”. „Anul 1996, ziua 10, luna aprilie. Astăzi, pe la prânz, în cala mare a navei, în faţa tuturor colegilor de senzaţii tari, mi-am anunţat demisia din toate funcţiile şi funcţiunile. Am făcut valuri. Mici, dar le-am făcut. Încredinţez toate aceste rânduri sticlei de vermut pe care o s-o arunc înspre adâncuri! Al dumneavoastră marinar de cursă lungă, Traian şi din când în când Băsescu”. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
