Jumigai de unu mai, de unu mai, jumigai...

Hamsia străluceşte în soare, albastră-argintie înainte de a ajunge pe plită, neagră-ruginie, prinsă-n talian la cherhana, la Vasile Briceag, înainte de calcan, înainte ca marea să ştie ce se întîmplă, o mare nehotărîtă, uşor neliniştită, nelămurită, nemărginită, neţărmurită, nepreţuită, neîngăduită, zbătîndu-se între albastru şi negru, albăstruie şi negru-amăruie ca o mare de zaţ plină de cai de mare şi delfini, cu bărci mari, mahune, zbătîndu-se pe valuri între zaţuri şi nisipuri, marea uşor temătoare, greu apăsătoare, fără să ştie ce culoare să ia, fără să ştie dacă e primăvară sau altceva, cu un cireş înflorit pe mal, cu mierlele aproape de ţărm, cu aburii înflorind la suprafaţă diafan, ca o pînză de păianjen aruncată deasupra ei, cu vapoare pierzîndu-se în zare ca nişte balauri, marea sălbatică şi rece căutîndu-şi propriul orizont pierdut în depărtări, străină şi rece, venită la ţărm ca o pasăre călătoare, marea străină şi rece ca la descoperirea pămîntului, marea străină şi rece ca la descoperirea lumii, marea străină şi rece ca un naufragiat, marea, fără ţărm, fără orizont, fără să ştie ce-i cu ea, fără să ştie de ea, pierdută în larg şi abandonată la ţărm, căutîndu-se în adîncuri şi în depărtări într-o lună de mai, nedefinită şi nestăpînită, neliniştită şi nehotărîtă, prinsă în plasa nedefinită a ploii, zbătîndu-se ca un fluture prins între maluri, între valuri, temîndu-se ca un fluture prins într-o mare, ca o mare prinsă într-un fluture, cîtă poezie de unu mai, de unde atîta poezie de unu mai cînd s-au transmis de la faţa locului nonstop grătare cu mititei, grătare cu mici, grătare cu ceafă de porc şi cîrnaţi, ţara toată pusă pe grătar, ţara toată îmbrăcată în fum şi mirosind a mititei, a mici şi şorici, pierzîndu-se în amănunte şi perpelindu-se pe jar, ţara toată făcută pe grătar la foc mic, şi-atunci de unde atîta poezie de unu mai, de unde atîta băutură în ţara mirosind a ţuică şi a bere, tăiaţi toţi duzii de pe marginea drumului şi plantaţi tei sau ciuboţica cucului, ţara toată a fost ocupată de grataragii şi gargaragii, de gagii, de mititei şi mici, şi atunci de unde atîta poezie de unu mai, cînd la malul mării, înainte de hamsie şi calcan, cu toţii mîncăm jumigai, pesemne un regionalism pentru peştele cel mai mic, mai mărunt decît hamsia, prins în mare, cel mai mic din "cea-cea" sau "ceacea", bancurile cu peştele ăsta mic mişcîndu-se în ritm de "cea-cea", aşadar de unu mai, jumigai, cu sau fără mălai, cu sau fără poezie, potrivindu-se atît de mult cu concepţia noastră despre lume şi viaţă, o ţară de "ceacea", o ţară de jumigai...