Demisia la români a devenit o păcăleală. Avem darul, mai ales de când cu tranziţia asta blestemată, să transformăm toate lucrurile serioase în chestiuni derizorii. Demisia, ultimul exemplu, un act de curaj, de onoare, se transformă între malurile Dâmboviţei şI Colentinei într-un mizilic, în cel mai bun caz, dacă nu într-un motiv de publicitate. Îmi aduc aminte de două cazuri de demisie rămase celebre în epocă, două cazuri care au făcut deliciul asistenţei. Primul îl are ca protagonist pe actorul Ion Caramitru, care şi-a dat de câteva ori demisia pe vremea când era ministru al Culturii. “Iar şi-a dat Caramitru demisia!”, auzeai când şi când, aşteptând apariţia cunoscutului actor pentru a-şi motiva gestul, pentru a vedea ce mai inventează, ce l-a mai determinat să facă iar gestul cu pricina. Numai că Ion îşi dădea demisia aşa, “de sanchi”, îi plăcea lui cum sună şi nimic mai mult. Probabil că demisia îl excita intelectual, îl înărâta mai rău ca “Domnişoara Pogany”. Alt demisionar de frunte fu Victor Babiuc. Petru dumnealui, demisia din funcţia de ministru al Apărării a însemnat cimentarea scaunului pe care se aşezase, nicidecum eliberarea. Cu cât anunţa mai tare, în gura mare, bineînţeles, că şi-a dat demisia cu atât se înfingea mai tare în podeaua ministerului pe care-l conducea. În plus, hârtia pe care Victor al nostru îşi scrisese demisisa era de negăsit. Ba zicea că e la Cabinetul primului-ministru şI nu era, ba era la Cotroceni şI n-avea ce căuta acolo, ba era sub o piatră în Cişmigiuşi nu era, ba era scrisă cu pixul, ba era scrisă cu cerneală simpatică. Cert este că domnul Babiuc s-a dat foarte greu dus - să fi trecut vreo două săptămăni – de credeai că doar intervenţia “necesară şi legitimă” a forţelor NATO îl putea face să renunţe la scaunul de ministru, aşa demisionar cum era. Babiuc, nu scaunul. Ultimii pe listă fără voia dumneavoastră, Mihai Leu, preşedintele Federaţiei de Box şI Ludovic Spiess, directorul operei Naţionale din Bucureşti. Leu şi-a dat-o de două ori. Aşa croit cum era să lupte cu mafia din boxul românesc. Spiess şi-a dat-o şI el o dată. Dar nu de tot. Doar niţel. Ca să vadă care mai e treaba. Să vadă cum lăcrimează opera-n batistă. ŞI, când a văzut că-l jeleşte ministrul culturii, Răzvan Theodorescu, a zis că poate mai stă o tură. Hai, care-şi mai dă demisia?!
