Preşedintele Iranului n-are noroc la cultură. Suferă de Blestemul Culturii. Vine şi el în Italia şi ragazzi ăia acoperă statuile ca să-i protejeze lui pudibonderia. Țţţţ. Ce ţi-e şi cu arta asta!
A ajuns Michelangelo să fie cenzurat în propria lui ţară! Sper să se răzbune de pe lumea celalaltă, că aşa ceva e de netolerat! Auzi! Să-i pui chiloţI lui David! Lasă-l, frate, aşa, dac-aşa l-a făcut Maestrul.
Guvernul Italian e o Suzana Gîdea a Europei. Parc-aşa o chema p-aia, sper să nu greşesc.
Am nişte prieteni evrei practicanti-ducători-la-sinagogă. Mă mai vizitează din cînd în cînd. Nu m-am gîndit niciodată să-mi ascund icoanele din casă pentru că vin ei la mine dar nu din lipsă de respect pentru ei, ci pentru că mă asum în raport cu ei, aşa cum şi ei se asumă pe sine în raport cu mine.
La un moment dat, unul dintre ei a făcut o remarcă destul de nelalocul ei. Bine, foarte nelalocul ei. A durut rău dar l-am lăsat pe om. Ca să-l jignesc, m-am pus pe spus bancuri cu evrei dar, din păcate, le-a apreciat.
Acuma. Italia acoperă statuile nud că vine un preşedinte dintr-o altă cultură la ea acasă. Intenţia e drăguţă dar, sincer, e ca şi cum s-ar dezbrăca de 2000 de ani de cultură, de istorie. E ca şi cum şi-ar nega existenţa. Parcă i-ar fi jenă, aşa.
“Ne scuzaţi, domnule preşedinte al Iranului, ştiţi, noi am avut aşa, nişte pictori mai renascentişti aşa, care erau obsedaţi sexual. La noi numai cu ţîţe şi cu d-alea rubensiene, aşa, ştiţi, ne cerem scuze pentru da Vinci, sperăm să nu mai facă”.
A mai scos şi alcoolul din meniul dineului oficial! Da’ de ce? Există şampanie d-aia pentru copii. Are etichetă colorată cu baloane. Şi face poc cînd o deschizi. Face şi spumă! Putea să-i dea o d-aia. Pe deasupra, mai e şi ieftină.
Poate preşedintele, cît o fi el de preşedinte şi de iranian, o sta pe site-uri porno cînd nu e nimeni cu el. Poate accesează site-uri de videochat. N-ar fi exclus să-i placă mai sadic aşa, mai cu biciul. Poate că are în casă albume de artă pe care le foloseşte pe post de reviste porno. Mai ştii?
Şi Italia asta, care se îngrijeşte atîta să-i protejeze pudibonderia culturală. Oh. Aceste cuvinte ne doare.
Noroc cu Franţa, că n-are de gînd să facă aşa ceva. Poate acolo să mai aibă ceva noroc la cultură.
