Pentru că nu mai suportă atîta ipocrizie, Ioan Niculae se dezice de lucrările lui ştiinţifice, scrise în puşcărie şi cere pedeapsa maximă cu executare!
Aceeaşi atitudine nobilă o au şi ceilalţi cărturari din puşcării, care spun că mai bine se lipsesc de o sută de zile de libertate decît să se ştie c-au plagiat sau mai ştiueuce.
“Nu suport atîta ipocrizie printre intelectualii din ziua de astăzi”, ar fi declarat Ioan Niculae cu o supă fierbinte în faţă. “Eu doar cînd simt puţină ipocrizie, gata, mă supăr rău de tot. Eu nu mint şi nu sînt ipocrit niciodată. Şi, oricum, sînt degeaba în puşcărie dar suport, dacă asta mi-e cruda soartă!”, ar fi adăugat miliardarul, după care se pare c-a luat o lingură de supă cu care s-a ars.
Motivat de atitudinea exemplară a lui Ioan Niculae, Cristi Borcea, autor al “Am fost preşedintele unui vis – Dinamo Bucureşti”, şi-ar fi deschis şi el sufletul şi şi l-ar fi pus pe tavă colegilor lui de suferinţă.
“Nu credeam că puşcăria mă va schimba în halul ăsta! Că mă va face să renunţ la libertate doar pentru că sînt onest şi integru. Da, am plagiat! Să mi se retragă orele cîştigate de libertate! Asta vreau eu şi, pînă nu obţin asta, nu pun capul pe pernă!”, ar fi exclamat acesta aproape în extaz mistic.
Apropiaţii spun că Borcea avea o strălucire ciudată-n ochi. Ceva, undeva, departe, în fiinţa lui, Adevărul începea să licărească.
“Mi s-a făcut frică”, a spus un deţinut. “M-am dus doi paşi mai încolo, pentru că nu suportam acea vibraţie de tip superior, pe care ţi-o dă strălucirea intelectului conjugat la Timpul Suprem cu spiritul”, ar fi declarat un alt deţinut, reţinut pentru şantaj cu perversiuni.
Ȋntr-adevăr. Ce poate fi mai măreţ decît licărirea onestităţii, acolo unde, pînă mai acum două minute, cînd procuroarea încă nu se va fi exprimat, nu era decît întunericul ipocriziei (şi aici ne place cum am zis-o!)?
#Haiainoştri!
