M-aş arunca într-un pustiu de bine pentru a savura aroma primului venit. Că nu m-aş mai sătura de mirosul binelui copt care pârguieşte în miezul unei amintiri învechite. Nimeni nu a întrebat pe nimeni cât bine a făcut în trecerea sa prin viaţă şi, cu atât mai mult, nimeni nu a simţit durerea unui alt nimeni necunoscut. Nu poţi cere la nimeni fărâma lui de noroc, iar picătura de amar ajunge pentru mine însumi, ca să mai pot acapara şi nenorocul altuia. M-aş transforma în busuioc să dorm sub perna nenorocoşilor şi să le preschimb visele într-un trifoi cu patru foi. Bolnavi de nenoroc, sfârtecaţi de soartă în speranţă şi deşertăciune, nimeni nu poate deveni purtătorul de vorbe al marelui necunoscut care se chiuieşte să astupe o groapă a sufletului în care zace un înger bolnav. Mi-aş sorbi roua lacrimilor să o dau spre sorbire tuturor acelora care se cred un nimeni prin acest vad al vieţii. N-aş mai asculta nici tonul pentru împrumuturi de un petic de fericire, ci aş da un credit cu dobândă pe viaţă la depunerei minime pe noroc. Aş transforma într-un bac, care să facă trecera de la fericire la nefericire, de la noroc la nenoroc, de la mângâierela palmă. Nu aş căuta cuvinte grele printre lacrimi uscate, ci aş deranja sufletul pentru o rugăciune de mut care numai cu cuvintele priviri mai poate comunica cu tot ceea ce reprezintă pentru el o fărâmă de noroc. Am căutat un mister să dezleg dar ma-m gândit să păsuiesc dorul până la un alt moment dat când voi fi un la fel de bun purtător de noroc pentru a-l comunica sufletului de „angel” răstignit pe o bucată de piatră din inima nenorocului. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
