A înnebunit lumea! Un copil de câteva luni este bătut de către mama sa până ajunge în comă, privindu-ne fix, cu chipul schimonosit de pe un pat de spital. Ne cutremurăm pentru câteva secunde, ca apoi viaţa să ne fure atenţia către altceva. Chipul micuţului va apărea vreme de o săptămână pe toate genericele de televiziune, după care “se retrage” cuminte la durerea lui. Un copil de ă3 ani a fost legat timp de doi ani cu lanţuri, tărând după el o bucată de şină de vreo 8 kilograme. Mama acestuia, citim în ziare, era handicapată şi prindea turturele cu plasa ca să-l poată hrăni! Incredibil! Băiatul apare în faţa noastră prin intermediul presei scrise având legat de picior un lanţ gros la capătul căruia se află cele 8 kilograme de fier. Câte astfel de drame s-or petrece într-o ţară spintecată de sărăcie, într-o ţară în care educaţia tinde să dispară, într-o ţară unde în nenumărate cazuri copiii nu sunt altceva decât nişte obiecte aflate în proprietatea părinţilor? Generaţia de mâine, generaţia viitorului mult invocată de politicieni, este în bună parte bolnavă, traumatizată. Grozăviile scoase la lumină în ultima vreme n-au apărut peste noapte. Ele există de ani buni, instalându-se o dată cu sărăcia şi mizeria. Cine este de vină?
Putem da vina pe sistem, pe guvernanţi, putem da vinape cine vreţi şi nu vreţi dumneavoastră - asta oricum nu ajută la nimic – dar eu cred că ne facem vinovaţi cu toţii. Prea am tecut indiferenţi de multe ori pe lângă toate neorocirile şi abuzurile care s-au întâmplat lângă noi. Ne-am pus sufletul la grea încercare pentru câteva minute după care am uitat ce-am văzut, răscolindu-ne, am uitat cu nonşalanţă aş putea spune. Sufletul schimonosit, ca şi chipul copilului ajuns pe un pat de spital ne privesc în continuare. Şi după ce luminile reflectoarelor de televiziune s-au stins şi reporterii au plecat de mult la culcare. Ne privesc… şi atât!
