Incantaţia României

Imaginile care ne trec seară de seară prin faţa ochilor par desprinse dintr-un film artistic.  Prin nefirescul lor te fac să-ţi înghiţi orice comentariu cu voce tare, dacă ar fi însoţite şi de un fond muzical ai spune că te-ncearcă delirul, şI numai o baie rece te-ar face să simţi iarăşi realitatea. La fel, fotografiile publicate în aceste zile prin ziare par ireale. Dacă n-ar fi însoţite de explicaţii ai zice că reprezintă nişte repetiţii pentru nu ştiu ce clip publicitar. “O mare de oameni a plecat ieri dis-de-dimneaţă spre Schitu din Poiană - scrie reporterul aflat la faţa locului – să se roage ca la Zidul  Plângerii, pe ruinele unui  schit secular. Marşul ritmic a fost condus de trei feţe bisericeşti, procesiunea urcând iute spre schit pe drumuri colburoase, serpentinice şi bătătorite, de ţară, pentru ca arşiţa de peste zi să prindă la umbră enoriaşii plecaţi în deal, cu treburi sfinţite. Pe câmp, niscaiva bărbaţi împovăraţi de icoane şi prapuri s-au postat lângă sobor, escortaţi de bătrâne iuţi de picior, care s-au încăpăţânat să se cocoaţe în atelaje pentru că: <Dacă vrem musai ploaie, trebuie să mergem pe jos până la schit, aşa cum scrie în Biblie>”. Niciodată ca acum nu ni se înfăţişară două Românii aflate la distanţă ca de la cer la pământ una de cealaltă. O Românie “eternă şi fascinantă” pritocită zi de zi pe malurile Dâmboviţei şI Colentinei, în cae se bălăcăresc mai-marii zilei tecători, şI o Românie tragică şi fascinantă pentru televiziunile străine, în care oamenii fac rugăciuni şI  mătănii pe ogoarele arse de secetă în aşteptarea ploii. O Românie care, chipurile, bate la porţile Uniunii Europene, cu un  preşedinte care face descoperiri epocale ştiute de-o eternitate şi ceva. Cu un ministru al agriculturii preocupat de orice în afară de pământul şi talpa ţării, o Românie ruptă de realitate, cu mai puţine cuvinte suprapusă  peste o Românie sleită de secetă, o Românie la sfârşit de secol şI început de mileniu în care preoţii, paparudele şi disperarea, în lipsa sistemului de irigaţii, zugrăvesc tabloulunei Ţări Româneşti piedute prin colbul istoriei.Trăim în două Românii ce se  frâng una într-alta, cea visată în cea trăită, înfăţişându-ni-se, ca un om care şi-a strâns genunchii la gură aşteptând ploaia pentru a-i schimba destinul.