Ceea ce nu s-a reuşit în “afacerea Ţigareta” s-a întâmplat în ditamai Guvernul României. Este vorba, desigur, despre flagrant. Este vorba, desigur, despre un flagrant pus la cale împotriva unui om care oricum trebuia să fie înlocuit. De la început trebuie să precizez că nu-l cunosc pe Petre Isac. Revoltător mi s-a părut însă gestul. Aşadar, politica de după 1996 nu se dezminte. Când este vorba despre ceva de dinainte de anul de graţie ’96, totul pute, este rău şi de proastă calitate. Tot ce s-au scurs din noiembrie 1998 până în perzent este bun, învăluit în albul puritan şi, neapărat, destinat bunăstării poporului. Căci nu degeaba trebuie să se sacrifice guvernanţii înaintea naţiei. Penibilul luptei împotriva corupţiei trebuia să atingă şi acest punct. Stindardul luptei trebuia înfipt într-un om care a făcut parte din Puterea de dinainte de 1989. De ce unul ca Petre Isac să-şi schimbe locul de muncă neştiut de nimeni, când el ar fi mult mai bun în scenariul anticorupţiei, cu atât mai mult cu câtuşadin spate a Guvernului trebuie deschisă de cineva?
Actuala Putere uită un lucru. Ea nu a fost instalată pe veci în fruntea naţiei. Încăpăţânată, ea a eliminat din propria gândire cuvântul trecător. Trecătoare, cum ştim totul pe lumea aceasta, va fi şi şederea ei în fruntea noastră. Mai devreme sau mai târziu, prin 2000, va fi şi ea supusă “deliciilor” flagrantului. Şi atunci, va fi ca înainte de ’96, numai că ne vom plasa în timp după 2000. Rolurile şi locurile se vor schimba atunic. La toate acestea vor asista neputincioşi oamenii. Abia atunci vor înşelege chestia cu sacrificarea guvernanţilor. Cândva îşi vor pune întrebarea: “De ce acum, şi nu atunci?”
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
