Agitaţie mare în parc. Primăvara a scos oamenii din case. Aceştia, cu purcel, cu căţel, cu biciclete, cu maşinuţe, cu bunici şi pisici, colindă aleile parcului până la căderea întunericului. În pesiajul ăsta plin de viaţă şi pitoresc îşi făcu apariţia un nou obiect capitalist sută la sută. E vorba de o trotinetă. Dar nu trotineta copilăriei noastre, lungă, di nfier, greoaie şi totuşi atât de frumoasă. Frumoasă pentru că de ea se leagă străzile şi zgaibele copilăriei noastre. E vorba de o trotinetă “ultimul tip”,uşoară, rabatabilă, uşor de cărat, o fiţă importată cu un entuziasm nebun. Pentru că atunci când e vorba de importat fiţe nu ne întrece nimeni, fie că e vorba de maşini străine, îmbrăcăminte sau trotinete. Parcul s-a umplut de purtători de fiţe, fiţe de fiţe, numărul troinetelor depăşind numărul cărucioarelor. N-am putut să importăm de la ţările dezvoltate cultul muncii, disciplina, dar am importat imediat “trotineta de fiţe”. Asta suntem în primul rând, importatori de fiţe. De fiţe şi ciurucuri. Prind astea la noi o nebunie. Suntem în stare să n-avem după ce bea apă, dar ne dăm pe trotinetă de fiţe. Sau sunt unii care au Mercedes, dar n-au în buzunar nici o leţcaie. După ce termină benzina, trag pe dreapta, stau în maşină şi fumează. Pe principiul “n-avem bani să facem reformă şi investiţii”, dar bani de-o trotinetă tot avem. Vom deveni o ţară care nu va exporta nimic. Iar de importat, fiţe. Milioane de fiţe.
