Se făcea că iarna asta e o gumă. Şi nu oricare. Şi nici, măcar de mestecat. Era o gumă de şters amintiri. Trei anotimpuri se străduiseră, îşi dăduseră silinţa să provoace amitniri, să le nască şi acum venea iarna asta să şteargă cu zăpezi tot ce întâlnea în cale. De parcă făcuse un contract cu primăvara să-l predea numai oameni curaţi, frumoşi şi înalţi. Amintirile frumoase se adunaseră toate la un loc, aveau de gând să facă o revoluţie. Numai că nu se găsea o amintire cu calităţi de conducător, toate îşi asumau doar rolul de participant, şi, până să se organizeze ele, iarna le-a şi trecut în amintire, ştergându-le. Nici nu fusese bine înăbuşită revoluţia asata a amintirilor că izbucni revoluţia sentiemntelor. Sentimentele, spre deosebire de amintitri, erau mai puţin organizate, dar atacau pe mai multe fronturi, în haită. La început, iarna fu luată pe nepregătite, trecând o lună până când şi-a dat seama despre ce era vorba. Iarna trimise în lupta cu sentimentele un frig pătrunzător. Strategia dădu rezultate: pe frontul de vest îngheţară toate sentimentele, iar pe frontul de est se „salvară” doar câteva sentimente de vinovăţie, care reuşiră să se arunnce în mare. Sentimentul de înecat în mare li s-apărut lor mai frumos decât sentimentul de îngheţat. Ceea ce a urmat a fost un masacru. Un masacru în care sentimentele îngheţate au fost puse la zid şi împuşcate. Primăvara putea veni liniştită. Oamenii erau toţi mai buni, mai curaţi, mai frumoşi mai înalţi! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
