gata. de azi, cu o zi înainte de ziua româniei, nu mai folosesc nici un produs “made in china”. m-am hotarît. ma fac “made in romania”. la “iordache”, acolo de unde-mi iau eu legumele si fructele, pe toate scrie ca sînt româneşti iar eu mǎ prefac cǎ nu-mi dau seama. e, cum sǎ fie româneascǎ o nectarinǎ în plinǎ iarnǎ? ǎ? cum? cum?
nu, deci gata. apropo. nici turcisme nu-mi mai iau. îmi iau doar românesc. de dimineaţǎ pînǎ seara. o sǎ încep prin a-mi arunca laptopul fǎcut in taiwan si televizorul fǎcut in china. în bucǎtǎrie, am de gînd sǎ mǎ uit la blenderu ǎla la care nu m-am uitat prea bine. dacǎ scrie gorenje pe el e posibil sǎ fie chinezesc? (de vǎzut, sǎ fiu atentǎ, sǎ nu fac vreo nefǎcutǎ). frigiderul îl las, chiar dacǎ nici ǎla nu-i românesc. aspiratoru e polonez. bine, treacǎ, îl las şi p-ǎla. iubesc poporu polonez şi prieten. scula audio e chinezeascǎ. afarǎ cu ea. o dau. telefonul mobil e chinezesc. afarǎ cu telefonul mobil şi chinezesc! nu mai suport chinezǎriile! noi de ce nu facem telefoane mobile?!?
pînǎ şi cîrpele de pe mine sînt chinezeşti şi, dacǎ nu sînt chinezeşti, sînt indiene şi, dacǎ nu sînt chinezeşti sau indiene sînt fǎcute în bangladesh de cǎtre copii plǎtiţi cu 4 de dolari pe zi, ca sǎ mǎ dau io mare în metrou. “nu e de rîs, e de plîns” (aşa-mi zice fiicǎ-mea). iar eu zic vorba aia româneascǎ, “rîdem, glumim, f.tem, plǎtim”. (urît. foarte urît.)
deci sǎ ne-nţelegem. astǎzi e ultima mea zi în care mai folosesc ceva chinezesc. o sǎ arunc tot chinezescul din casǎ. de la televizor la calculator, la blender şi toate panasonicele o sǎ le arunc, cǎ toate sînt din china. la piaţǎ o sǎ iau numai de la români. de la magazinele alea mari n-o sǎ iau nimic turcesc, olandez, italienesc, grecesc (cu pǎrere de rǎu). da ce? olandezii ne înjurǎ prin toatǎ europa şi eu trebuie sǎ le susţin io economia lor. spun un “nu hotǎrît dovlecelului olandez! sǎ fie la ei acolo, cu toate pesticidele lor. nici flori n-o sǎ mai iau. dacǎ o sǎ trebuiascǎ vreodatǎ sǎ cumpǎr nişte flori, or sǎ fie culese din pǎdure, de pe cîmp, din i.o.r. şi o sǎ le leg frumos cu o sfoarǎ, într-un mod rustic, şi o sǎ le înmînez. da sper sǎ n-am nevoie, pentru cǎ urǎsc sǎ cumpǎr flori şi sǎ le mai şi dau.
într-o pozǎ de pe net de acum cîteva luni, cicǎ erau doi sori pe cerul chinezesc. bineînţeles cǎ m-am gîndit cǎ unul dintre ei e “made in china”. logic, nu? uneori, mǎ gîndesc cǎ şi noi sîntem fǎcuţi în china. mai ales atunci cînd sîntem falşi unii cu alţii. dar nu numai atunci. (oh!)
am auzit cǎ ǎştia au învǎţat sǎ feicuiascǎ şi oul! fac ouǎ de zici cǎ-s de gǎinǎ. acum cîţiva ani, la horezu, erau doi chinezi care fǎceau poze la vasele de horezu. “hopaaaa, mi-am zis”, ia stai sǎ vezi acuma “ceramicǎ de horezu <made in china>”. o sǎ ajungem sǎ ne uitǎm la fabricant şi la iile româneşti. de fapt, ce zic eu? mai ieri mi-am cumpǎrat o ie româneascǎ “made in india”. cǎ n-am bani de d-aia autenticǎ, ţi-e clar.
o s-ajungem sǎ ne uitǎm la fabricant şi la doamnele din maramu. nu se poate sǎ n-aibǎ madam ceva indian pe ea. doar românesc, românesc... pǎi ce? o dau banii afarǎ din casǎ?
de fapt, stai, mi-am dat singurǎ rǎspunsul. nu-mi permit o viaţǎ autentic româneascǎ. pur şi simplu e prea scumpǎ.
p.s.: o prietenǎ de-a mea tocmai m-a anunţat cǎ mi-a luat “j’adore” chinezesc din madrid. o, daaa! cicǎ e bun şi ǎla chinezesc! cicǎ te ţine toatǎ ziua! şi se numeşte “j’adoore” da o sǎ sterg un <o> cu carioca.
