„Hai cu mine, că-ţi stă bine”

04 Mar 1996
„Hai cu mine, că-ţi stă bine”
Dacă este adevărată ştirea din cotidianul „Romaniai Magyar Szo”, ştire în care se spune că ambasadorul SUA la Bucureşti, Alfred Moses, s-a sfătuit cu preşedintele organizaţiei Cluj a UDMR cum să scape de realegerea lui Funar ca primar este groasă. Groasă cât să-l facă pe  Gheorghiţă să trimită vreo zece scrisori deschise. Una la preşedinţie, una la prefectură, una lui Bill Clinton, două la primărie… zece în total. Cică ăl american cu ăl maghiar vor să-i ia de partea lor pe ăi din PDSR numai şi numai pentru ca Funar să devină la viitoarele alegeri locale un simplu cetăţean al Clujului, pentru a avea timp să scrie Cartea Albă a Primăriei, un capitol însemnat din Cartea Albă a PUNR-ului alături de cartea Albă a Caritasului. La această carte din urmă lucrează în linişte şi cu toată seriozitatea, scriind pagină după pagină, nimeni altul decât Ioan Stoica. E aşa de prolific Stoica Ioan, că nu mai fac faţă editorii. Sigur, cartea e uşor de scris pentru că patronul Caritasului nu e nevoit să lege subiectul de predicat, el decât înşiră numele depunătorilor care nu şi-au recuperat banii şi gata volumul. Uite că m-am luat cu vorba şi am uitat de Gheorghe Funar, care să nu credeţi că a stat cu mâinile în sân în timp ce oamenii ăia răi îi puneau la cale mătrăşirea. Nu, domnia sa a lansat melodia electorală a PUNR: „Hai cu mine, că-ţi stă bine”. Domnu’ Moses, duceţi-vă cu Gheorghe al nostru, cine ştie, poate o să vă stea într-un fel… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră