La început a fost Senatul. Cel care a vrut să-şi înfoaie muşchii la presă. Nu a fost să fie! Şi pentru că între Senat şi Camera Deputaţilor sunt diferenţe insesizabile când este vorba de măriri de salariu, de facilităţi sau de secretomanie, cei care se află în postura de chiriaşi în clădirea Palatului Parlamentului au hotărât şi ei să nu le pese de preasă. Aşa se face că ieri în Comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor, PNŢCD şi UDMR şi-au dat votul peste masă şi-au hotărât să nu accepte presa la dezbaterile pe marginea Ordonanţei nr. 36 privind modificarea Legii învăţământului. Calculele politice au învins dorinţa de informare a oricărui reprezentant al mass-media. “Unde-s doi puterea creşte” spunea un vers din Hora Unirii. Drept pentru care cele două partide şi-au dat mâinile în această horă periculoasă care are menirea să satisfacă doleanţele maghiarilor din coaliţia majoritară. Ştiind că scopul scuză mijloacele, am fi înţeles dacă hora se învârtea în jurul vreunui act hotărâtor în ceea ce priveşte economia ţării sau cine ştie ce altă pârghie care să scoatăţarala liman. Dar când este vorba, dom’le de “dulcele viers” românesc, curge sângele mai aprig în venele presei. Cred că orice român are dreptul să ştie în ce limbă va învăţa despre Ştefan cel Mare, Decebal, Mihai Viteazul sau pe unde curg Dunărea,Mureşulşi Oltul. Cred că orice român trebuie să ştie dacă trece pragul unei universităţi române sau maghiare. Şi mai cred că orice român trebuie să ştie ce fac deputaţii pe care i-a ales. Nu ştiu cum se face că atunci când se discută serios despre problemele ţării presa trebuie să fie ultima care află sau, dacă se poate, chiar să nu afle deloc. Cred că am spus tot. Dvs. cititorii noştri, mai puteţi adăuga: “Ruşine, domnilor!”
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
