Protocol tot n-avem. Şi nici nu se ştie dacă vom avea. Unii zic, aşa cu jumătate de gură, că pe luni s-ar putea şti ceva. Separe însă că vom avea Guvern nou, cu fundiţă roşie. După discuţii aprinse, partidele din CDR au reuşit să-şi împartă ministerele lăsate moştenire de Partidul Democrat. Ţărăniştii au luat Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Mediului, Relaţia cu Parlamentul. PNL a obţinut Ministerul Transporturilor şi un post de secretar de stat la MApN. Ca noutate în acest nou Guvern este participarea partdiului Alternativa României, care a obţinut postul de ministru al cercetării. Viorel Cataramă a rămas iarăşi pe dinafară. Acesta fusese propus pentru Ministerul Transporturilor numai că cineva – oare cine? – n-a agreat această numire. Mă întreb ce şansă de reuşită poate avea acest Guvern, dacă nu se va ajunge la semnarea protocolului. Protocol la umbra căruia se ascunde criza politică. De bună seamă că acest protocol nu înseamnă nimic pentru Ion Diaconescu, de vreme ce preşedintele CDR a promis liderilor UDMR că legea învăţământului va trece fără probleme prin Camera Deputaţilor. La final, aşa cum v-am obişnuit, pun şi eu o întrebare: Ce mai faceţi, domnule prim-ministru!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ