O ştire de senzaţie îmi dă fiori. Dar nu fiori din aceia care îmi umflă muşchii pe mine, ci fiori şoptiţi de roata maşinii sau de piciorul meu de pieton al Capitalei. Roată care fără să vrea, mângâie o gropiţă din Bucureşti. Picior care fără să vrea, salută o gropiţă din Bucureşti. Nu spun că numai la noi în Capitală sunt gropi. Doamne, fereşte! Există unele gropi în lumea asta pe care îţi este mai mare drgul să le calci. Mai există unele gropi, prin literatură, pe care trebuie să le eviţi. Să calci literatura cu maşina nu-i lucru uşor. Mai greu este să le astupi! Gropile din Bucureşti, spre dezamăgirea unora, sunt atât de reale, încât l-a mişcat, până la lacrimi, până şi pe preimerul Văcăroiu. Şi acum vine ştirea care îmi dă atâţia fiori. La noi, la bucureşteni, numărul gropilor este în scădere! Ei bravos, n-aţi înţeles cum vine chestia asta? Păi din două gropi mai mici se face una şi mai mare. Pentru gropile acestea negre şi slute în artera bucureşteanului, primul-ministru s-a spuărat rău. Atât de rău, încât reprezentanţilor Primăriei, Prefectului, IGP şi ai ministerelor de resort, Nicolae Văcăroiu le-a cerut sancţionarea (cam târzie, evident) celor are nu ne asigură curăţenia oraşului. S-a alcătuit chiar şi un program sever de însănătoşire a drumurilor, bucată de asfalt cu bucată de asfalt. Mă întreb cum va arăta oare Bucureştiul fără gropile sale care îl făceau atât de original. Cum o fi oare să rulezi lin pe o şosea fără să nu simţi mângâiera în ceafă a tetierei? Şi, pe lângă asta, eu unul sunt într-o şi mai mare dilemă. Pe unde ne mai spionează americanii americani dacă toţi factorii ăştia de decizie ne vor stupa gropiţele din obrazul şoselelor? Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
