Războiul de 200 de zile dintre PNŢCD şi PD s-a fâsâit. Au început să mă enerveze toate declaraţiile politice ale celor două părţi. Nu mai cred în nici una. Scutul făcut în jurul lui Victor Ciorbea, condiţiile puse de democraţi sunt chestiuni care nu mai interesează pe nimeni. Vorbe, vorbe, vorbe şi iar vorbe. Războiul psihologic, războiul de imagine nu ţin de foame, nu ţin de primăvară, nu ţin de curcubeu. Cele două forţe politice riscă să devină jalnice dacă nu iau taurul de coarne, dacă nu îşi aduc repede aminte că la mijloc e oţară, un popor cu care nu te poţi juca la nesfârşit. Gata, aţi arătat că sunteţi mari democraţi, că abilitatea politică o aveţi la degetul mic, că sunteţi maeştri ai scenariilor, gata, terminaţi o dată războiul ăsta din care nimeni, absolut nimeni, nu are de câştigat, cu atât mai puţin voi! Rupeţi-vă, vă înnodaţi, împletiţi-vă dar nu vă mai comportaţi ca două pisici care se scuipă. Fii bărbat ţărănistule, fii bărbat democratule,ţaravă vrea ca bradu’ nu ca pe o cârpă de şters picioarele.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ