Cocoşaţi de vremuri, cu pletele-n vântul primăverii, generaţia-n adidaşi şi blugi bate pas de defilare. Ce-i pasă tinereţii, dacă ninge-n martie? Pa banca din parc, cu chiştocul unei ţigări bune între dinţi, junele român înjură tot ce-l deranjează, visând cu ochii deschişi că iubita s-a săturat de firele albe ale vecinului de la patru şi se va injecta cu dragostea lui. A uitat de extemporalul la română. E posomorât că-i corigent la gramatica inimii ei. Nici la matematică nu stă mai bine. Integrală de la ea la el din dragostea lui nu mai are acelaşi rezultat. Bill şi-a rupt piciorul, Elţîn are inima-n pioneze, dar el – un terchea-berchea, fără bani de pâine – ar tremura de fericire dacă Ea l-ar ruga să-i plătească un suc de la dozator. Ar da din coate, ar munci – lucru mare – cu gologanii câştigaţi i-ar oferi mai multe: ar duce-o la o pânză sau la un film – cum zic babacii. Cu lumina stinsă i-ar fura un sărut cât roata carului şi i-ar dărui vrigheta de argint a bunicii. Îndrăgostitluleade Ea, nici u ia în seamă figura de balet – şutul în fund – la care gardianul parcului e un adevărat Nureev. E tânăr, are lumea la picioare, ce mai contează piciorul unui gardian. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
