Avem, în sfârşit, mult timp. Atât de mult, de brusc şi de neaşteptat, încât derutează. Şi obligă la unele reflecţii.
În primul rând, cercetarea ştiinţifică. Cenuşăreasa tuturor bugetelor.
Aici, în Italia (dar oare numai aici?), puterea politică, prea puţin şcolită, se bătea în piept: „Am şcoala vieţii!”.
Ei, acum s-a dovedit că nu prea este suficientă.
Îmi place să cred că a fost grav zguduită epoca inculturii purtată ca steag falnic.
Stăm închişi în casă. Cugetăm.
Mă tem să nu se prindă şi să ne dea drumul prea repede...
P.S. Nu spun nimic despre sistemul sanitar, fiindcă asta chiar ne-a lovit de ne-a tăiat respiraţia. Mai straşnic decât virusul.
Tatiana Covor, Roma
