Suntem surprinși adesea când constatăm că vedetele cunoscute de pe micul sau marele ecran sunt cu totul altfel în viața de zi cu zi. Cei ajunși celebri pentru un stil enervant pot fi în realitate pâinea lui Dumnezeu și invers. Ăia drăguți și fermecători în fața camerelor de filmat te pot șoca cu scărboșenia din particular. Explicația este foarte simplă: pe ecran respectivii joacă un rol, indiferent dacă vorbim de un personaj de serial, moderator de talk-show sau prezentator meteo. Apărând zilnic pe sticlă, doar că în spatele unor ghișee, și angajații instituțiilor publice de stat sunt tot un fel de staruri. Ba, la cât de prost merg majoritatea televiziunilor din România, mulți dintre acești bugetari s-ar putea să aibă un public mai consistent decât orice moderator cu rating subunitar.
Știm cu toții ce coșmar trăim de câte ori trebuie să intrăm în contact cu acriturile angajate, pe banii noștri, pentru a ne îndulci problemele. Ifosele și neamabilitatea oferite prin mica ferăstruică a ghișeului nu le întâlnești nici la cele mai excentrice stele ale Hollywood-ului. Dacă nu le mânjești cu o atenție, ești trimis, în mai multe rânduri, pe la toate ușile din clădire și chiar la două străzi depărtare, dacă-ți sunt necesare niște ’’xeroxuri’’. ’’N-avem, nu aici, mergeti la colega de la etaj, veniti peste trei zile, nu sunt bune hârtiile astea’’, sunt doar câteva dintre replicile celebre cu care ne-au obișnuit.
Dar ăsta e job-ul lor, veți zice. Înțeleg asta și știu că lucrul cu publicul este foarte stresant dar parcă, prin alte părți am văzut și fețe mai zâmbitoare. Curiozitatea mea cea mai mare este dacă, o dată ieșiți pe ușa instituției, acesți lucrători se schimbă, la fel ca actorii adevărați care, în particular, sunt cu totul alți oameni. Eu cred că nu. Dedublarea ar fi prea dificilă. O scenă din viața personală a unei angajate la Circa Financiară (de exemplu) nu mi-o pot imagina decât așa:
E week-end. Laura (bugetara) are liber și dorește să petreacă alături de soțul ei Vivi și de Magdalena, fiica, o duminică cât mai plăcută. Au organizat un grătar la care i-au invitat deja pe prietenii lor din copilărie, Andrei și Iulia. Micii sfârâie pe jar, berea curge-n valuri, iar muzica se aude până la vecini.
Vivi-Iubire, știi cumva unde am pus muștarul?
Laura (fără să ridice ochii din iglițele cu care croșetează niște ciucuri pentru cheile de la șifonier) -Nu știu. Întreabă la camera 7.
Laura (continuă, bodogănind în șoaptă): Ți-ai dracu’ de nesimțiți! Nu ne lăsați să trăim nici în pauza de masă!
Vivi rupe o floare din curte și i-o oferă soției:
-Și, totuși, nu-ți amintești unde e muștarul?
Văzând cadoul, Laura sare amabilă:
- Ba da, motănel. Vezi pe raftul din bucătărie.
Încercând să destindă atmosfera, Andrei, sufletul tuturor parangheliilor, se apropie de Laura, în pași de dans.
Andrei - Facem un blues, domniță?
Laura (acră) - Treceți mâine. Colega mea se ocupă de asta, dar azi lipsește. E bolnavă.
Șocat, Andrei scoate un pachet de cafea din geantă și i-l pune discret Laurei în poală.
Andrei - Nici acum nu e posibil?
Laura ia cafeaua, se ridică și face câțiva pași spre casă.
Laura - Cu mare drag ți-aș rezolva cererea, Andrei, dar, din păcate, s-a făcut ora 16 și trebuie să plec. Am terminat programul.
Andrei (soțul, contrariat) - Pentru Dumnezeu, Laura, cum poți să ne lași așa?
Laura (peste umăr) - Stați liniștiți! Nu plec până nu vă fac bonuri fiscale la tot ce mi-ați dat. Legea de impozitare a bacșișului este încă în vigoare și trebuie să ne conformăm.
