E frig. Străzile aşteaptă confruntarea decisivă dintre o toamnă târzie şi începutul unei ierni. Numai că zăpezile n-au îndrăznit niciodată să se aştearnă peste frunze aflate între viaţă şi moarte. Albul respectă pădurile aprinse toamna, dacă aici poate fi vorba de respect, şi nu-şi permite să calce în fulgi de nea ultimul drum din viaţa unei frunze. Bastonul e cel care-şi permite să întrerupă anotimpurile unor idei, fie ele şi false, petarda lacrimogenă este cea care-şi permite să oblige ochii să verse lacrimi făr voia lor. Cer scoatera în afara lumii a gazelor lacrimogene, cer scoaterea în afara pleoapelor a pedepselor petnru ochi. Luaţi-ne tot ce vreţi, dar lăsaţi-ne ochii. Toamna nu se sărută pe degete, toamna se sărută cu ochii, iarna nu se priveşte cu buzele, iarna se priveşte cu ochii. E frig. Ne plimbăm prin frunze şi bastoane. Merităm din când în când să luăm bătaia unei frunze, bătaia până la ultimă nervură, până la primul fulg de zăpadă. Merităm o fulguire pe sufletul gol, aşa ca să ne învăţm minte, să ascultăm şi de sfaturile celor căzuţi la pământ, să ascultăm de frunze. Nici nu ştim să cădem la pământ şi avem pretenţii de zbor. E frig. Străzile aşteaptă confruntarea dintre ultima frunză şi primul fulg. Numai că zăpezile n-au îndrăznit niciodată să piardă. Nici măcar un fulg… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
