Spectacolul fotbalistic din Franţa a luat sfârşit. S-a dovedit că fotbalul poate face fricite naţiuni sau, dimpotrivă, le poate aduce suferinţă. Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a uitat duminică seară cine este, devenind un pasionat al sportului cu balonul rotund. Asta e frumuseţea fotbalului: oferă bucurie în stadiul ei primar, ca un filon de aur proaspăt descoperit, neşlefuit, neprelucrat. Şi câtă nevoie avem de astfel de bucurie pentru a încerca să ne umplem rezervele de lumină! Chiar mă gândeam la un moment dat: “Ce-ar fi ca România să câştige Campionatul Mondial!” Ce-aş face cu atâta bucurie? Aş fi în stare s-o primesc? Bine că am fost ocolit de “neşansa” de a da răspunsuri la aceste întrebări. Cred că după acest Campioant Mondial, fotbalul a devenit mai mutl decât un sport-rege. A devenit, dacă-mi permiteţi, un fenomen-rege, fenomenul-rege al lumii! Nici un alt eveniment, sau foarte puţine, n-a scos de-a lungul timpului atâţia oameni în stradă, n-a făcut atâţia oameni fericiţi aşa cum a făcut fotbalul! De ieri, cred că nu exagerez cu nimic, fotbalul poate avea dreptul să intre în cărţile de istorie. Mă întreb, speriat, care ar fi următorul pas?
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
