Femeia, Manolescu şi mitraliera

Există mişcare feministă şi mişcare feministă. La rîndul ei, mişcarea feministă este de două feluri: mişcarea feministă de tip unu şi Mişcarea Feministă de tip doi. La rîndul ei, Mişcarea Feministă este de două tipuri: Mişcarea Feministă de tip A şi Mişcarea Feministă de tip B. Acuma.

Feministele. Feministele astea sînt de două feluri: feministele mustăcioase şi cu burtă şi feministele cu ţîţe mari, fără burtă. Mie-mi plac alea cu ţîţe mari, fără burtă. E mai pertinentă o FEMEN cu ţîţe-n vînt, care vrea să se bage-n faţă la Papă, militînd împotriva clitoridectomiei şi a infibulaţiei la fetele din Somalia decît o mustăcioasă “mahalagioacă”, vorba domnului Manolescu, care face vocalize pe tema dreptului-la-muncă-al-femeilor-care-de-fapt-nu-vor-să-muncească.

Cu întîrziere, am citit şi eu textul domnului Manolescu. Se pune, pe bună dreptate, problema unde penele noastre e femeile de altădată? Unde-or fi dispărut drăguţele alea, tandrele alea, simpaticele alea, unde or fi dispărut finele şi devotatele şi frumoasele şi fermecătoarele alea, că acuma numai de jagardele avem parte, ca să nu spunem nimic despre alea din televizor, se ştiu ele, care ţipă şi fac ca toate orătăniile că te-ntrebi ce arătare mai e şi aia. Şi doamna aia protestatară, “frumos îmbrăcată”, altfel, a cărei imagine nu se pupă, pur şi simplu nu se pupă, dar nu se pupă, înţelegi?, cu statutul de muiere care am aflat mai sus cum trebuie să fie.

Ȋn “Istoria vieţii private” (Phillipe George, Aries Dubis), am citit mult despre femei, statutul femeii şi asumarea feministăţii, cum s-a transformat ea de-a lungul secolelor. Hîrtiile spun, nu eu, că era multă frustrare sub pălărioarele alea drăguţe ale doamnelor de casă, multă oripilare în ceasul intimităţilor şi mult dor de ducă în tot ceasul. Ȋn anii ‘50 revistele dădeau sfaturi de cum să nu-ţi superi soţul venit acasă de la job şi cum să-ţi ţii în frîu copiii ca să nu se atace ăla. Comentariul meu la asta: “Manolescu şi mitraliera!”.

Ȋn vremurile astea, se mai află cîte unul care se întreabă retoric unde e Jana de-altădată. Jana e frumoasă, Jana e deşteaptă, e puternică şi nu mai face frumos. Cu cinci sacoşe în trei mîini şi doi plozi făcînd ca toate alea pe lîngă ea, cu nervii în piuneze şi cu cearcăne de ani de zile, Janei noastre numai de feminitate şi feminism nu-i mai arde. Trage de ea de dimineaţă pînă noaptea şi, cu multă feminitate, e în stare să înjure fără să se repete timp de cinci minute pe puţin. Asta-i treaba! Sîntem nefeminine. Şi, da, noi, lipsitele de feminitate şi de graţie, noi, nedevotatele şi lipsitele de fineţe, noi, puţin fermecătoarele şi toate-arele, ne întrebăm şi noi, ca proastele: “azi cu ce mă mai îmbrac”?