Cică a fost Ziua Femeii. Aflând asta îţi spui aproape firesc: care femeie? Să nu-mi spuneţi că e vorba de aceea care alucrat în trei schimburi în marile uzine. Sigur, poţi să-i spui femeie doar aşa, ca să n-o jigneşti. Ea e ceva între omul nou şi sentimentul pierdut de femeie, nicidecum femeie! Aunci te întrebi din nou: care femeie? Vă referiţi la persoana aceea care a crescut doi, trei sau chiar patru copii, din această cauză nemaiajungând la un film în oraş, neamivăzând un restaurant decât din autobuz? La ea vă referiţi? La ea, cea care n-a ştiut decât copii şi casă şi nimic altceva? Doar ei puteţi să-i spuneţi mamă sau oricum altcumva, numai femeie nu!
Puteţi s-o numiţi fată în casă, srvitoare, dar cred că dacă o să o numiţi femeie, termenul e deja prea pretenţios! Cui să-i spui femeie? Doamnei trecute prin tinereţe, respirând azi dintr-o pensie care nu-i ajunge nici pentru medicamente? Ei, cea care stă la pândă prin toate pieţele, doar-doar o găsi ceva mai ieftin pentru a nun se duce cu sacoşa goală acasă?
Poţi să spui că ea, cea de care v-am vorbit până aici, reprezintă astăzi, în România, femeia?
Da, totuşi ea ste femeia sau ce a mai rămas din ea. Spui asta cu inima strânsă! Tocmai de aceea trebuie măcar o zi pe an să-i aducem aminte că ea este femeia! Că ea e totul! Că ea e începutul! Că ea e sfârşitul! Că ea e împlinirea! Că ea e viaţa! Că de n-ar fi… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
