E mare lucru să aştepţi miezul nopţii. Cam atunci încep să-mi scriu editorialul, cam tot atunci alerg să dau milionul de la miezul nopţii, cam tot atunci aştept şi faxul… Aţi citit bine! De câteva luni bune încoace un fax curge aproape de miezul nopţii, un fax pe care m-am obişnuit să-l aştept ca pe o donaţie de început şi de sfârşit de zi. Ce dacă unii se trezesc devreme să prindă răsăritul soarelui. Eu adorm târziu tocmai pentru a putea să-mi arunc ochii peste acelaşi fax despre care v-am tot pomenit. A sosit timpul să vă spun şi expeditorul nocturn care a simţit că noaptea este un sfetnic mult mai bun pentru politică, decât ziua. Este vorba despre UDMR. De câteva luni bune mi-am făcut o obişnuinţă să aştept un fax alb, scris nu negru, despre ceea ce se întâmplă, cum se întâmplă şi de ce se întâmplă, despre conaţionalii noştri maghiari din lumea lor mică, dar cu multe faxuri. Vine o vreme în care îţi doreşti să-ţi vină faxul de la UDMR pentru a mai afla ce a mai făcut echipa lui Bela în arealul politicii româneşti. Fără să vrei, dar mai ales fără să-ţi dai seama încep să aştepţi faxul ca pe o scrisoare de la o iubită uitată. Stau şi mă întreb dacă UDMR şi-a reglat ceasul politic după fusul orar al Americii. E timp pentru toate la acea oră târzie, numai pentru vederea unei ştiri în ziar, nu. Pentru simplul motiv că redacţiile cotidianelor îşi închid paginile mult mai devreme. Circulaţia informaţiei are mult de suferit de pe urma zilei urmate firesc de un miez al nopţii. Şi mai firesc este că începe o a doua zi când nu mai curge nici un fax de la UDMR, care, în tăcerea sa absolută, uită că fusul orar al României este cu şapte ore mai târziu decât cel de pe malul estic al Oceanului Atlantic. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
