Cei 11 ani de libertate au reuşit să compromită grav democraţia. Cu alte cuvinte, libertatea a fost folosită împotriva libertăţii sau, mai bine zis, în toţi aceşti ani libertatea s-a întors împotriva libertăţii. Aceasta, cred, este cea mai mare înfrângere a clasei politice, a celor care au guvernat ţara (mai mult sau mai puţin), aceasta este cea mai mare înfrângere a noastră, a tuturor. S-a murit pentru libertate în decembrie ’89. Astăzi, pentru foarte mulţi cetăţeni ai României această libertate a devenit o povară. O mare povară. Toate argumentele cu care încerci să demonstezi că democraţia, formele capitalismului înseamnă viitorul sunt şterse, anulate de o singură propoziţie-argument: “Era mai bine - a se citi: se trăia mai bine –pe vremea lui Ceauşescu!” Iată ce-mi scrie domnul Emilian V. Euceanu – pensionar: “Vă spun că atunci (înainte de ’89) am trăit mult mai bine, că toţi aveam loc de muncă, încadraţi cu carnete de muncă şi plăteam cheltuieli de întreţinere la bloc de numai 130 de lei pe lună dintr-un salariu de 3.600 de lei lunar, şi nu ca acum, când plătesc 650.000 de lei din pensia de 1.500.000 de lei, că nu-mi mai rămâne nici de pâine, după plata curentului, a telefonului, a abonamentului tv, a radioului ş.a. Nu mai vorbesc că mergeam la mare sau la munte cu un bilet de familişti care mă costa numai 1.200 de lei, deci din 3.600 de lei salariu net, că impozit nu ne reţineau şi impozit nu plăteam pe apartament şi multe alte avantaje ale socialismului. Vreau să spun cu mâna pe inimă că nu se poate compara cu viaţa de atunci!” Fără comentarii! Cred că de aici începe reconstrucţia societăţii româneşti. Fără nici un pic de încredere în sistemul pe care ţara noastră l-a ales, pe care i l-a impus istoria, şansele noastre de a reuşi ca popor sunt nule. În România, s-a reuşit performanţa incredibilă, aceea de înfrângere a libertăţii. Atâta vreme cât “era mai bine pe vremea lui Ceauşescu”, libertatea nu-şi mai are rostul pe aici, prin curbura arcului carpatic.
