Euro, dolarul şi irakienii

26 Mai 2003
Euro, dolarul şi irakienii
Toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu dolarul. Românul, obişnuit atunci când nu mai are nici un leu să schimbe 100 de dolari, aşteaptă explicaţii de la oficialii statului român în legătură cu această degringoladă a dolarului. Într-un moment în care Mugur Isărescu şi-a dat jos haina de guvernator şi ne-a îndemnat pe noi, băieţii deştepţi, să cumpărăm dolari.
Pe de altă parte, nu le-a spus celor proşti, cei care au dolari, ce să facă. După această declaraţie pe înţelesul tuturor şi pentru interesul unora, toate celelalte explicaţii au fost atât de complicate, de încâlcite, de parcă o dată ce se adânceau scădea şi mai mult dolarul, iar euroiul creştea într-o zi cât moneda americană într-un an. Erau invocate în această analiză complexă, dar în zadar pentru noi, muritorii de rând, ba Banca Japoniei, ba începutul de recesiune din economia germană, ba nu ştiu ce deflaţie, adică micşorarea preţurilor.
Ne-au făcut varză specialiştii, ne-au adus într-o stăre de hipnoză mai mare decât cea în care ne-a adus creşterea monedei europene. Noi, cei care nu ne pricepem la astfel de lucruri, dar suntem maeştri la speculaţii, am găsit răspunsul tocmai la generalul Tommy Franks, şeful Comandamentului Central al Forţelor Americane.
Cică americanii au cumpărat cu milioane de dolari generali irakieni. Mita, cea mai puternică armă a americanilor în războiul cu Irakul, speculăm şi noi, se întoarce împotriva dolarului...
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră