Eternă şi fascinantă

După alegerile din ’96, a apărut în eterna şi fascinanta Românie un nou partid: Alianţa pentru România. Cine ar fi bănuit atunci că unul dintre taţii care au pus umărul la formarea acestui partid a fost diabolicul Adrian Costea? De bănuit au bănuit foarte puţini, răspundem tot noi, de ştiut au ştiut şi mai puţini. Printre aceştia, e aproape sigur, s-a aflat şi domnul Emil Constantinescu, proaspăt preşedinte al României pe atunci. Mare lucru, dacă domnia sa nu şi-a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea Alianţei pentru eterna şi fascinanta Românie, adică pentru spargerea PDSR. Chiar Iosif Bota a recunoscut în emisiunea mea,  la ANTENA 1, că i l-a prezentat domnului preşedinte pe Adrian Costea. Probabil că şeful statului a vrut să-l cunoască neapărat pe cel care a deschis pentru ApR a treia cale. L-a văzut, l-a plăcut şi l-a luat să lucreze şi pentru domnia sa şi, mai ales, pentru eterna şi fascinanta Românie. Să fi abandonat Adrian Costea din acel moment, de când şi-a oferit serviciile şefului statului, ApR şi pe Teodor Meleşcanu? E posibil, căci domnul Constantinescu l-a însărcinat pe domnul Costea, nu glumă. Nu-i uşor să baţi sud-estul Europei pentru preşedintele eternei şi fascinantei Românii, care  vorbeşte la telefon când cu Chirac, când cu Bill,  când cu Tony. Şi, în plus de asta, domnul Costea se pricepe deopotrivă să seducă şi să abandoneze. Nu la fel a făcut cu PDSR şi fruntaşii săi? I-a sedus, i-a cucerit, a făcut afaceri cu statul cât au fost la putere, după care a laut în braţe ApR, cu tot cu domnul Teodor Meleşcanu. Probail că sarcina i s-a părut uşoară în acel moment şi aşa i-a venit ideea cu Emil Constantinescu.  Mă întreb de ce Adrian Costea l-a chemat în Franţa pe Adrian Năstase prin ’98? Ca să-i spună că totul a fost frumos cu PDSR, dar s-a terminat? Că acum, el, Adrian Costea, începe o altă povste de dragoste cu cineva din eterna şi fascinanta Românie? Că după PDSR şi Ion Iliescu, după ApR şi Teodor Meleşcanu, i-a venit rândul lui Emil Constantinescu să fie sedus? Ce a fost a fost. Justiţia sau poate Sandra Brown să ne spună, în viitorul apropiat, povestea-poveştilor de dragoste dintre Costea şi politicienii români. Ce ne facem însă că nu dă bine în roman această ultimă relaţie dintre Costea şi Constantinescu. Nici unul dintre  cei doi, amândoi maeştri ai  ai seducerii şi abandonului, nu se încumetă să se despartă unul de celălalt. Să se abandoneze, adică! Şi ar putea s-o facă fie şi numai pentru binele eternei şi fascinantei Românii. Ceva nu-i lasă însă. Ce?