Mai stă într-o zgaibă protocolul PDSR-PUNR. Mai întâi a fost o chestiune de ore, ruperea, iar apoi a devenit, ca să vezi, o chestiune de zile. Noi ştiam cu toţii că ziua are 24 de ore, dar când PDSR zice altfel, eu cred că ei au dreptate, pentru că o dată ce puseră mâna pe ceasul istoriei uneori se fac că au uitat să-l mai întoarcă. De-aia ei pot să facă ziua de 60 de ore sau de 10 ore. După cum bate vântul, ploaia-n geam, plutonierul Garoafă, sau pur şi simplu Adrian Năstase sau Oliviu Gherman. Numai domniile lor pot să decidă dacă cei 20 de ani ai lui Brucan vor trece până în anul 2000 sau după anul 2000. Degeaba s-a chinuit dl Mironov cu SF-ul, că „Enterprise PDSR” comprime timpul după cum le vrea teleportatorul. Mai vreţi o dată revoluţia, udă ca şi canapeaua, din decembrie ’89? Nimic mai simplu! Eu cred, totuşi, că nu e bine să vă jucaţi cu întrebările, că s-ar putea să fie mulţi care să ajungă înapoi în ’89 şi rămân prea puţini în ’96 şi ungurii atât aşteaptă. Sau poate vreţi ca „Entreprise PDSR” să vă pună la dispoziţie nişte maşini ale viitorului ca să vedeţi ce veţi face prin anul 2010, de exemplu! Eu zic să vă vedeţi de treabă, nu vreau să aveţi un şoc când veţi descoperi că entităţile Q, Gheorghe Funar şi Ioan Gavra, se joacă de-a v-aţi ascunselea cu klingonienii din PDSR! Cât despre căpitanul Picard, acesta poate fi oricând înlocuit cu căpitanul SRI, Bucur Constantin! Să ne trăieşti, căpitane şi bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
