Emanciparea femeii: de la cratiţă la volan

11 Ian 2008
Emanciparea femeii: de la cratiţă la volan
 

Vestea, ca orice veste care ne poate mistui sufletele, a trecut aproape neobservată. Nu ne considerăm mai puţin vinovaţi pentru neobservarea ei şi tocmai de aceea ne facem astăzi datoria de onoare şi o spunem lumii. Mă simt, trebuie să recunosc, destul de feciorelnic atunci când e s-o spun în văzul tuturor, aşa că trebuie să-mi iertaţi ezitarea în rândurile care deja curg şi, mai ales, în cele care urmează.

Fiind vorba despre ele, sunt totodată timid şi furios. Simt de-atâtea ori să sar în apărarea lor, să le apăr slăbiciunile şi frumuseţea, graţia şi nepriceperea, încât, recunosc, înclin să fiu mai degrabă avocatul lor decât cel care le arată cu degetul! Toate manevrele lor greşite care pot să scoată din noi cele mai ciudate înjurături pot fi iertate pentru o singură privire, fie ea duios-piezişă sau făţiş-ameninţătoare. Da, frate, în România sunt mai multe şoferiţe decât şoferi, adică mai multe femei la volan decât bărbaţi la volan. Eu am înţeles şi admis în forul meu interior că-n România există şi trăiesc mai multe femei decât bărbaţi, ba chiar m-am bucurat fără să ştiu de ce, dar, orşicât. Am fost de acord, fără s-o fi încurajat vreodată însă (nu pot să fiu ipocrit), şi cu lupta pentru drepturile femeii egale cu ale bărbatului, ba chiar m-am făcut că nu văd avânturile feministe care au trecut pe lângă mine când şi când, dar, iertare, Măria Ta, iertare, femeie, de ce trebuie să fiţi mai multe la volan ca noi? Nu era de ajuns ambuteiajul, nu sunt de ajuns primarii pe care-i avem şi care este mulţi şi competenţi, nu erau suficiente troienele, noile borduri, semafoarele, gropile ş.a.m.d.? Ce-ar fi ca eu să vă cer vouă, soferiţelor, să faceţi în fiecare zi "parcarea laterală cu spatele?" Ce ne facem, fraţilor, că prea ne-au majorat soferiţele... Ţineţi aproape!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră