Am avut parte în acest sfârşit de săptămână, noi românii, de două evenimente total diferite. La PNŢCD, o dată cu pomenirea de şase săptămâni, o pomenire cu strigături cum numai pe la noia are loc- vezi râsu’-plânsu’ – s-a ales conducerea partidului. La fel şi la PDSR. Numai că aici, spre deosebire de Congresul PNŢCD, a dominat o atmosferă de bal, în care Adrian Năstase i-a dansat pe toţi spre unanimitate. Dar cu privire la acest aspect voi reveni spre finalul tabletei, ocupându-mă în rândurile următoare de ceea ce s-a înâmplat la PNŢCD, pe scena Teatrului Naţional. Înainte de orice, trebuie remarcată atmosfera: s-a dus o bătălie pe viaţă şi pe moarte (de parcă nu era ajuns moartea clinică în care se află partidul), ca şi când PNŢCD câştigase cel puţin alegerile din toamna anului trecut şi posturile de conducere echivalau cu cele de preşedinte şi prim-ministru. Înaintea unităţii partidului – idee pe care s-a bătut monedă până i-a dispărut marca - ţărăniştii au pus posturile de conducere. Ce reînviere a partidului, ce revigorare a lui, ce unitate?!? “Să punem mâna pe partid şi după aia vom mai vedea noi!” Asta a fost “strigătura” la ordinea zilei. Şi toată desfăşurarea Congeresului ţărăniştilor a arătat acest lucru. Cu toată lovitura de teatru – alegerea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte -, desfăşurarea evenimentelor a scos la iveală o luptă în PNŢCD care, cred, nu se va lăsa fără consecinţe, chiar dacă nu imediate. Lovitura de teatru de care aminteam mai devreme a fost şi n-a fost. După felul în care a ajuns Andrei Marga preşedinte, e clar că lovitura de teatru a avut în spate un scenariu bine pus la punct. Aşadar, alegerea fostului ministru al educaţiei ca şef al PNŢCD nu este deloc întâmplătoare. Practic, până-n ziua alegerilor lupta s-a dus între Dudu Ionescu, Mureşean, Chiriţă şi Vasile Lupu. Cei doi din urmă s-au dovedit a fi nişte “iepuri”, retrăgându-se pentru a-i face loc, mai bine zis culoar, lui Andrei Marga la preşedinţia partidului. Răsplata? Vasile Lupu a ajuns prim-vicepreşedinte, iar Cătălin Chiriţă, secretar general. Marele învins al acestui Congres e Dudu Ioensu. Adică tocmai cel care se văzuse câştigător înainte de desfăşurarea ostilităţilor, cel care credea că lupta de la Congres îl va propulsa natural la şefia partidului. Greşeală politică enormă, pentru că lupta se desfăşurase înainte de a începe, în afara arenei. Şi pentru ca fostul ministru de interne să bea cucuta înfrângerii până la fund, în ciuda rugăminţilor lui Ion Diaconescu către Andrei Marga ca acesta să accepte propunerea delegaţilor la Congres de a-l propune pe Dudu Ionescu drept secretar general, acest lucru nu s-a întâmplat. Dudu Ionescu a ajuns în cele din urmă un simplu membru în Delegaţia Permanentă.
Cât despre unanimitatea cu care a fost ales domnul Adrian Năstase ce să zicem? Poate doar faptul că, în timp ce noul preşedinte al PDSR s-a arătat emoţionat de votul primit (unanimitate), mă găndeam că eu – care, ce-i drept, nu sunt politician – aş fi fost îngrijorat. Cel puţin!
