Una dintre oile negre ale fostei puteri a sărit ţarcul, în libertate fiind, şI, cu un tupeu mare, la fel ca şI ieri, când era şeful Administraţiei Prezidenţiale, a ieşit la atac. Că tot veni vorba de funcţia pe care a ocupat-o vreme de patru ani la Cotroceni, trebuie să consemnăm aici că întâmplarea asta a fost una nefericită pentru România. Numai în ţărişoara asta se putea întâmpla ca un individ ca Dorin Marian, căci, aţi ghicit despre el e vorba, să ocupe o funcţie atât de înaltă în stat. Dar de ce a sărit ţarcul oiţa noastră rămasă fără ciobănaş? Mulţi vor fi tentaţi să spună că din cauza căldurii, necunoscând ce-i poate pielea personajului. Ei nu ştiu că el e 'oţ, că e maestru în arta fumigenelor şi şmecheriilor şI de asta i-a solicitat acum procurorului general al României să spună care este soluţia plângerii penale pe care a făcut-o în 1998 împotriva lui Radu Timofte, fost senator, astăzi şef al SRI. Dorin Marian, băiet viclean de casă prezidenţială, a cerut în luna mai 1998 Ministerului Public ridicarea imunităţii lui Radu Timofte, pentru că acesta din urmă a susţinut în timpul scandalului “Ţigareta 2” că sume importante de bani, rezultate din contrabandă, au fost virate în Elveţia de către Dorin Marian, prin conturile Fudnaţiei Române pentru Demoraţie. Citeşti şI te întrebi de ce n-o fi cerut incoruptibilul Dorin Marian răspuns la plângerea sa penală vreme de doi ani şI mai bine, când încă se afla la putere? Cum le ştie el pe toate, o să vină - a şI venit – să ne spună că Radu Timofte avea imunitate, fiind senator. Păi, şI ce dacă avea? Putea să-i ceară ridicarea imunităţii în Parlament, unde alianţa din care a provenit şI copilul de cerdac al lui Emil Constantinescu, mult înţărcatul Dorin Marian, era majoritară. Dar nu, el e scrupulos, vrea să vadă cum e respectată legea, el care a apărat-o vreme de patru ani cu pieptul şI cu gura. Luptătorul din el împotriva corupţiei şI crimei organizate nu poate să stea cu mâinile-n sân, ci cere să I se facă dreptate. Răspunsul pe care-l merită este cel pe care l-au primit toţi cetăţenii României, nedreptăţiţi şI batjocoriţi vreme de patru ani, purtaţi cu jalba-n proţap pe la toate uşile instituţiilor statului. Ar merita ca plângerea lui penală să aibă aceeaşi soartă pe care au avut-o “dosarele corupţiei”, ajunse pe mâna găştii de la Parchetul General, în frunte cu supul lor, Ovidiu Buduşan, adică închisă în fişet. Dar noi nu putem cere procurorului general să “îndrepte” o nedreptate cu alta. Şi de asta spunem că ar fi bine ca procurorul general să declanşeze o anchetă cu toate acţiunile pe care consilierul prezidenţial le-a desfăşurat, suspectate de a fi fost ilegale.