Draga mea singurătate

De mult doream să-ţi scriu, însă, crede-mă, când ai plecat ultima dată nu mi-ai lăsat nici adresă, nici un număr de telefon. Or, în acest caz mi-a fost foarte greu să te găsesc şi mai ştiam că, de obicei, vii tu singură, nu trebuie să te cheme cineva. Nu ştiu dacă miroşi a flori de câmp saua ploaie de toamnă, dar simt cum îmi dai târcoale de la nişte  răsărituri încaoce, de la nişte apusuri încolo. Draga mea singurătate, îmi pare rău că trebuie să te dezamăgesc, caută-ţi altă pradă mai uşoară, eu sunt singur de mult, încă de pe vremea când tu fuseseşi inventată doar pentru insule cu un singur locuitor. Totuşi, îţi mai dau o şansă: vino dacă eşti întâmplător chin. Dacă eşti plăcere caută sufletul unei femei sătulă de aventuri de primăvara, vară, toamnă şi iarnă şi instalează-te acolo. Şi eu îţi promit, pe cuvântul meu de singurătate, că am să-ţi fac rost de câte ori vei avea nevoie de suflete demne de fericirea ta, senine la înfrângera ta. Acum, că suntem prieteni, darga mea singurătate, pot să-ţi spun, pentru cultura ta generală de singurătate, că n-am să-ţi cedez nici unul din treitoriile mele neocupate decât în luptă, în război. Ştiu, de mult vrei tu să declanşezi primul război mondial al singurătăţii, dar te înşeli dacă crezi că vei câştiga cu  copaci goi, vânt şi apă de ploaie. Ca să ai  vreo şansă, vino cu zăpezi cât gardul, poveşti la gura sobei, zece ani într-unul singur, altfel vei muri într-o lizieră de sentimente prea mici pentru o moarte aşa de mare. Şi, zău că numerţi o soartă ca asta, fie şi numai pentru cei care au ajuns să te cheme nemeritat. Pentru că, orice s-ar spune, există şi oameni care nu te merită, draga mea singurătate. Aştia sunt cei condamnaţi la fericire. Tot un fel de nefericire, dar una întoarsă pe dos. Aşa e împletită şi viaţa: o fericire pe faţă, o fericire pe dos. Sunt al tău, draga mea singurătate, poţ să vii, dar nu întârzia că am un tren pe la şapte şi un sfert. Mă duc să mă întâlnesc cu o fată! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA