Dragă Marius Tucă

Poate te surprinde această scrisoare a mea, dar noi doi trebuie să punem nişte lucruri la punct. Îţi cer în mod imperios să-ţi faci ordine  în viaţă, lasă-i pe alţii să facă ordinea în cuvinte, nu te mai lăsa furat de anotimpuri, bagă-ţi propoziţiile în cap că eu, unul, am să refuz să te mai citesc. Nu vreau să ajung să-ţi spun „cară-te!” Nu mă pune în situaţia de a-ţi cenzura materialele, nu mai primi drept mită sufletele oamneilor, nu mai profita de cititori fără să-i cunoşti, intră în rândul ziariştilor, ieşi din rândul suferinţelor de toamnă. Nu te mai lăsa atins de mesteceni, sus fruntea din cer, pune-o pe pământ şi ia temperatura paşilor, ia mâna de pe încheietura frunzelor şi pune-o pe cea a cuvintelor, ieşi pe străzi şi fă o demonstraţie că nu ţi se mai dă fericire dacă nu arăţi dovada că ai dus poveşti de dragoste la „decea”. Viaţa, băi Tucă, nu e făcută numai din semne şi bunrămasuri, oamneii mai au şi buletin de identitate unde e trecut felul sângelui ce le curge prin vene. Ştiu, tu ai vrut să se treacă în buletin, în locul grupei sanguine, ţipătul de la naştere sau primele cuvinte rostite în viaţă. Dar încă o dată îţi spun, Marius, coboară şi tu cu picioarele pe pământ, nu te mai da ziarist! Cine eşti tuĂ Nimic (sau aproape nimic) altceva decât un om ca toţi oamenii! Şi dacă tot ce ţi-am spus eu până acum n-are nici-o importanţă întreabă-te singur cine eşti, încotro mergi, ce mai faci, de ce vin şi pleacă păsările călătoare, de ce stau copacii afară… hai, măi Tucă, nu te mai frământa atâta, vino mai bine să bem împreună o „Galbenă de Odobeşti!”. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA