Oricine şi orice pe lumea asta are un preţ. Între naştere şi moarte, viaţa este guvernată de preţuri. Ah, să nu ne întrebe pe noi, românii cineva de preţuri. Am avea atâtea de spus în această materie că ne-am trezi cu timpul spart în preţul zecimilor de secundă, al secundelor, al minutelor, al orelor, al zilelelor, al săptămânilor, al anilor. La început exista trocul, acel schimb pe care oamenii îl practicau volens-nolens. Dădeai un paner cu morcovi şi luai câteva ouă. Schimbai grâul pe porumb, merele pe gulii, salata pe nuci de cocos. De cartofi ce să mai vorbim, îl puteai schimba şi pe o pereche de şoşoni. De la cei „nature” la cei „pai”, de la salata orientală la salata beuf, această plantă de la care folosim bulbii ne-a acaparat. Banalul cartof cu coaja lui are şi el un preţ. În mod normal, cartoful stă undeva pe taraba pieţei sau în sacul aprozarului. Ei, dragi cititori, acum iată însă că oamenii cu bani au mai amenajat un loc pentru desfacerea acestui produs alimentar cu mult amidon în compoziţie. Un altfel de galantar, mai cu dichis aranjat, un alt mod de achiziţionare – licitaţia.
Şi un cu totul alt preţ. Cam pe la 1.800.000 kilogramul. Aţi citit bine. Cifra cu multe zerouri reprezintă preţul unui kilogram de cartofi. De Noirmoutier. Pentru că cei din depresiunea Braşov sunt cotaţi la 1200 lei kilogramul. E şi normal! Irigaţia la poalele Transilvaniei se face cu banala apă de Olt sau de Târnăve, când în Franţa, Sena nu mai pridideşte să stropească micii bulbişori ca să crească. Cartofii de Noirmoutier sunt mai scumpi decât caviarul. Ei, aş! Ce, la noi icrele peştilor din Dunărea Albastră nu sunt mai scumpe decât cartofii de Braşov? Se pare că preţul fabulos al cartofilor s-a calculat la baza lipsei lor de pe piaţă timp de… 30 de ani. Nu am decât un singur sfat. Dosiţi cartofii de Braşov, că nu se ştie ce preţ vor căpăta peste vreo... două luni. Mai ales că despre preţuri nu trebuie să ne vorbească nouă nimeni. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
