Domnului şi doamnei Clinton

14 Oct 1995
Domnului şi doamnei Clinton
La 12 octombrie, în ziua imediat următoare căsăpirii noastre de către echia de fotbal a Franţei, dincolo de Oceanul Atlantic, în Statele Unite ca să fiu mai precis preşedintele american, Bil Cliton, şi soţia sa, Hillary, au sărbătorit împlinirea a 20 de ani de căsnicie. Douăzeci de ani, adică vârsta multora dintre componenţii echipei de tineret-olimpice a României care, cu două zile înaintea datei de 12, începuse ce-au continut seniorii mierucri seara. Deci, după cum aţi putut deduce până acum, 12 octombrie este o zi de referinţă atât pentru poporul român cât şi – mai ales, în special, în mod deosebit sau cum vreţi să-i spuneţi – pentru poporul american. Tocmai de aia mă voi folosi fără nici un fel de remucşări de această ocazie pentru a adresa cele mai  calde urări de fericire  cuplului prezidenţial din fruntea Statelor Unitre şi poporului american de care ne despart mai multe ţări şi un ocean.  În ceea ce priveşte poporul român, acestuia îi urez să se bucure după meciul de la Kosice, cel puţin tot la fel de mult cât se pregătise să se bucure miercuri seara. Să dea Domnul să nu fie nevoie să se mai pregătească o dată de carnaval pentru finalul meciului de baraj de la Liverpool. Iar poporului francez, frate întru francofonie cu noi, îi urez să nu se mai ia după ce sriu ziarele de la Paris, că românii n-au mâncat banane cu soia. Aceasta a fost o scrisoare de felicitare adresată domnului şi doamnei Clinton. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră