Ştire: o doctoriţă de la Casa de Pensii a renunţat la şpagă pentru că una s-a dus la Părintele Arsenie Boca să se roage pentru ea (adică pentru şpăgară).
Fata era de notorietate, aşa că, dacă aveai şi aveai nevoie imperioasă , aşa, să ieşi la pensie, ştiai la cine să te duci.
La doamna doctor găseai înţelegere.
Nu ştiu de ce se grăbesc oamenii să iasă la pensie.
Ca să aibă mai mult timp de binginig nelimitat, mă gîndesc.
Probabil că le e teamă că timpul trece şi n-au timp de binginig.
Ȋn fine, asta-i altă treabă.
Partea foarte tare în toată povestea asta e că i s-a erectat conştiinţa-n doamna doctor atunci cînd o aspirantă la titlul de pensionar i-a spus că s-a dus să se roage la părinele Arsenie Boca pentru sărmana şpăgară creştină , ba chiar a marcat un leu la părintele, aşa, de iertarea păcatelor.
Asta, doctoriţa, impresionată pînă la lacrimi, cum am zis, cu conştiinţa erectă-n ea cît casa, i-a zis că, în condiţiile astea, ea nu mai poate să primească plicul cu bani, că-i pare rău.
Parcă şi “văd” discuţia.
“Haideţi, doamna doctor, că una-i una şi alta-i alta.
Una e să ne rugăm la părintele Arsenie şi alta e dosarul de pensie” (na, c-am făcut şi-o rimă!).
“Doamnă, dar nu se poate, să iau şpagă şi să ştiu că am dosar la Părintele, nu se poate, vă rog!
Luaţi-vă banii şi vă scot la pensie, nici o problemă!”
“Bine, doamna doctor, săru’mîna mult de tot, să vă dea Dumnezeu sănătate şi Maica Domnului şi Părintele Arsenie”,
“Mergeţi în pace, cu Dumnezeu”,
“Doamne ajută, doamna doctor”, “Doamne-ajută”.
Credinţă adevărată, frate, nu căcat! Credinţă din lumea credinţei!
şi după ce închide uşa, să respire aşa, adînc, adică băi, ce inimă de creştin are ea, ce om de onoare e ea.
Ştiţi ce intuiesc eu?
Eu intuiesc că Părintele Arsenie nu e de acord cu şpaga şi că el e cel care i-a tras-o lu madam doctor, fix pe considerentul ăsta.
Pe sistemul “hăi sictir, că nu mă faci la sentiment cu un leu, deci da?”
Mă-ntreb ca proasta de ce nu sînt luaţi în colimator şi aspiranţii la titlul de pensionar, care se dedau, ca sălbaticii, la astfel de gesturi.
Adică de ce e vinovat doar cel care primeşte şpaga şi nu şi cel care o dă?
Adică oi fi tu bătrîn, da' te duce capu la mizerii şi nu te dai în lături de la d-astea. De ce? Ca să te plîngi că ai pensie mică, după ce ai muncit o viaţă-ntreagă?
Vrei să fii pensionar ca să ai timp de proteste în faţa Guvernului? Sau de ce?
Eu nu-nţeleg. Pur şi simplu nu-nţeleg.