Acum, o dată cu căderea zăpezii, departe de ţară, dl Corneliu Coposu, nimeni altul decât preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, a aruncat în curtea politicii româneşti mânuşa. Ce mi se pare mai interesant este faptul că „articolul” cu pricina a fost aruncat în propri-ai ogradă. Şi dacă liderii Convenţiei Democratice stau mult pe gânduri şi nu pun mâna s-o ridice, s-ar putea ca mânuşa aruncată de dl Coposu să-i lase pe aceştia fără degete. Când liderul ţărănist spune că „dl Manolescu, din păcate, este un veleitar şi totodată lipsit complet de experienţă politică” sau că „dl Manolescu are pretenţii mai mari decât ar putea pretinde…” e clar că a răsucit cuiul grenadei. Iar când dl. Coposu zice că „dl Sergiu Cunescu, care rămâne desigur prietenul nostru, a avut, nu se ştie din ce motive, nişte pretenţii total exagerate, dacă le raportăm la mărimea reală, în teritoriu, a partidului domniei sale” este clar că bomba a fost aruncată chiar în sânul Convenţiei. Mai exact, la pieptul dlui Emil Constantinescu. Soluţii sunt destule: ori dl Constatninescu stă cumâinile-n sân şi îşi pierde capul, ori ia obiectul şi fuge cu el departe de partidele Convenţiei. Până atunci însă, opinia publică aşteaptă reacţia oamenilor (încă) politici, dnii Manolescu şi Cunescu. Şi mi se pare că o simplă declaraţie a celor doi, cum că dl Coposu ar fi în convalesecenţă şi nu ştie ce spune, n-ar fi, de fapt, decât un pumn de diazepam înghiţit de cei doi lideri politici. Revenind la dl Emil Constantinescu, putem spune că mai are, totuşi, o varaintă de ieşire cu bombiţa de la pieptul său: să ia un aer, aşa, de lider politic şi fluierând imnul regal să treacă aşa, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, pe lângă dl Sergiu Cunescu, timp în care îi poate plasa în buzunar, fără ca acesta să observe, bomba sau, mă rog, mânuşa trimisă din Germania. Buuuum!!! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ