Recitesc cele spuse de interlocutorii mei - preşedinţi, poeţi, prim-miniştri, analişti, miniştri şefi de partide – acum doi ani şi trăiesc o satisfacţie ciudată, pentru că declaraţiile lor au fost prinse în paginile unei cărţi. Satisfacţie ciudată, pentru că multe dintre declaraţiile lor de atunci, citite astăzi, îţi pot spune cât de aproape sau cât de departe erau de realitate, cât demult sau cât de puţin întrezăreau ce va să vină sau poate cel mai interesant lucru, cum viaţa i-a făcut să-şi schimbe ideile de neumărate ori pe parcursul a nici doi ani. “Dialoguri politice” – lansarea are loc astăzi, 13 noiembrie, ora 16.00, la Hotel Hilton, Salonul Diplomatic – este, dacă vreţi, o fotografie care poate fi “citită” pe toate părţile, o fotografie făcută de sus, dar şi dinăuntrul unor vremuri tulburi şi dramatice pentru România şi cu atât mai interesante. O fotografie făcută şi la secundă, dar, “citită” atent, descoperi că la anumite părţi ale ei expunerea a durat vreme de un an şi mai bine. O fotografie în care sunt traşi uneori în ţeapă, alteori doar puşi cu genunchi pe coji de nucă cei mai “fotogenici” politicieni, şi nu numai, ai momentului. O fotografie, ietată să-mi fie modestia – de-aia nici n-o mai lungesc aici – care merită citită din ramă-n ramă sau din copertă-n copertă, după preferinţa fiecăruia.