Şi mi se întâlniră. Unul cu piciorul în gips, celălalt cu inima-n “atele”. Săracii bolnavi, tocmai ei trebuiau să împartă lumea. Şi dacă toată lumea se aştepta să cadă măcar ei la pace dacă ţările lor probabil n-o să poată face niciodată acest lucru, soarta fu crudă de această dată. Este, cred, pentru prima dată când după o astfel de întâlnire cele două părţi ies în faţa lumii şi spun că “au convenit că sunt în dezacord în problema extinderii spre Est a Alianţei Nord-Atlantice”. Ca o prună pe colac, pe colacul acestei întâlniri desigur, Ucraina şi-a anunţat intenţia de a adera la NATO. De ce uUcraina, ţara vecină şi “prietenă” a făcut acest demers în ceasul al doisprezecelea, numaiBucovina, Herţa şi Insula Şerpilor o pot şti! Sau poate că ştim şi noi dacă ne gândim la graba cu care Ucraina dorea să încheie Tratatul cu România. Acest dezacord oarecum istoric nu-l putem pune, până una-alta, decât pe seama convalescenţei celor doi mari şefi de state mari. Nu ştim exact dacă piciorul în gips al luiClintona lovit dosul inimii suferinde al lui Elţîn sau dacă inima preşedintelui rus a ameţit în ritm de cazacioc piciorul şefului SUA, făcându-l încă o dată să calce strâmb. Răspunsul la toate aceste întrebări mai mari sau mai mici o să ni-l dea, aşa cum ne-am obişnuit, timpul, căci în istorie nu mai avem încredere nici măcar la timpul trecut. Bună dimineaţa
MARIUS TUCĂ
