Primesc niște rânduri emoționante de la o clientă de o inteligență aparte și cu o carieră profesională prestigioasă. În urmă cu șase ani a fost acuzată de corupție, o mită de... cinci sute de lei. Șase ani de spaime, într-o vreme a fricii instituționalizate...
„La sfârșitul lunii august a fatidicului an 2016, într-o zi de vineri, am primit citație pentru a mă prezenta luni la Parchetul Giurgiu. În aceea perioada, la televizor rula aproape zilnic un «carnaval» al arestărilor! Mă și vedeam chemată la declarații și apoi reținută! De altfel, îmi pregătisem și o bocceluță în care îmi pusesem periuța de dinți și câteva haine de schimb! Băiatul meu urma să înceapă școala la 1 septembrie. Și pentru că eu sunt responsabilă de activitățile începutului de an școlar (înscriere la transport, înscriere la opționale sau activitățile extrașcolare, asigurare școlară etc), le-am lăsat scrise într-o agendă, împreună cu parolele de acces la conturile școlare, astfel încât altcineva să se ocupe, să știe ce are de făcut. Atunci am avut cea mai întunecată perioadă din viața mea. Frica este ceva oribil! Am simțit că sfârâie carnea pe mine, senzație pe care medical nu o pot explica. Dar aș fi jurat că fenomenul de autocombustie este posibil!
Vorbe înțelepte sunt de părere că tot ce nu te omoară, te întărește. Acum, indiferent de verdict, eu voi fi bine! În definitiv, ultimul an l-am trăit într-un soi de fantezie! Și asta nu este deloc puțin atunci când timpul ne fugărește pe toți. Iar când, speriată de contextul acestor trăiri, tocmai mă temeam că am luat-o razna cu mintea, m-a «salvat» Jung, care spune pe undeva că «experiența realității este un fruct al capacității sufletului de a imagina». Hmm!….se pare că mai posed ceva imaginație!!…
Mi-ați spus și am citit prin cărțile dumneavoastră despre implicarea empatică a avocatului în cazurile sale. (Ar fi trebuit să-mi dea prin cap lucrul acesta, întrucât și medicul este, sau ar trebui să fie, empatic cu pacienții săi!) Și este normal să fie astfel! Dar, intr-o societate cu gândire predominant utilitaristă și în care emoțiile sunt considerate, mai degrabă, o anexă deranjantă a personalității sau, mai rău, o boală, oare câți mai sunt empatici?!
Îmi amintesc că m-ați întrebat de două ori dacă iau în calcul și soluția achitării și ați fost sceptic (sau realist?) de fiecare dată. Nu am pretenția că sunt, vorba lui Papini, «lebăda unei perfecțiuni absurde»! Însă, în același timp, am convingerea că nu sunt, nici pe departe, atât de alterată pe cât dorește societatea asta să mă eticheteze. Așa încât îmi eram datoare să încerc să obțin achitarea! Nu aș vrea, totuși, să vă faceți vreo problemă dacă verdictul nu este acela pe care mi l-aș fi dorit eu! Apreciez implicarea dumneavoastră competentă și lipsită de vreun interes. Sunt foarte liniștită știind că, avându-vă ca apărător, s-a făcut tot ceea ce era posibil. În rest, probabil că providența are socotelile ei. Chiar dacă pluralul politeții dă mai puțină căldură mesajului, vă asigur de toată prețuirea și afecțiunea mea!”
Din nefericire, am intuit corect deznodământul final… Ce crudă consolare ! „Mulțumesc pentru că nu mi-ați dat speranțe deșarte, am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea ! Surprinzător, în ciuda verdictului, am un sentiment de ușurare, de eliberare! Așteptarea, prelungită excesiv, și fragmentarea vieții în intervale precis și obsedant stabilite prin termene judiciare, mă omorau. Colegul meu de dosar este surprins și afectat de finalitatea demersului nostru”, își arată iarăși gratitudinea femeia, de-acum încolo obligată să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune și să se supună la felurite tracasări de supraveghere.
