S-a vorbit in ultimele doua saptamani despre ei mai mult ca despre orice candidat la Cotroceni. Au redevenit vedete peste noapte, dupa ce ani de-a randul au fost pentru noi doar o amintire frumoasa. Din pacate, imaginea lor a avut de suferit, dupa ce numele le-a fost prezentat zi de zi pe prima pagina a ziarelor.
Li s-a facut o mare nedreptate cu atat mai mult cu cat ei n-au cum sa se apere. Protestez fata de asocierea lor cu persoane cu care n-au nici o legatura. Protestez in numele tuturor celor care i-au iubit in copilarie si s-au bucurat de povestea lor extraordinar de frumoasa. N-au nici o vina pentru ca au fost altfel decat ceilalti. Ei, dalmatienii, ne-au facut sa credem ca si cei mici, cei buni, cei multi pot uneori sa invinga. Cand scriu aceste randuri imi dau seama ca dalmatienii copilariei noastre au incetat de mult sa fie doar niste desene animate, in timp ce multe dintre persoanele asociate cu numele lor au facut drumul invers, de la oameni la desene animate! Si ma intreb de ce, daca tot veni vorba de dalmatieni, un personaj negativ cum e Cruela nu e comparat cu nimeni din politica romaneasca? Saracii dalmatieni! Si pentru ca tot am amintit de politica, nu pot sa ma abtin sa remarc discursurile candidatilor la Presedintie, care seamana ca doi dalmatieni, asta ca sa iesim din poveste. Toti, fara exceptie, vor sa scape Romania de saracie si coruptie. Ce plictiseala! Ce idei nobile, dar vai, atat de sarace si de corupte! Cata lipsa de imaginatie! De ce toate astea? Pentru ca presedintele nu poate, constitutional si nu numai, sa ne scape de saracie si coruptie. Din nefericire! Si atunci ce mai ramane din discursurile si promisiunile candidatilor nostri? Mai nimic! Poate doar dorinta imensa de a se vedea instalati la Cotroceni. Nu cumva e, totusi, prea putin? Nu stiu de ce, dar am senzatia ca "saracia si coruptia" din cuvantarile lor suna ca niste cuvinte goale. Si mai cred ca trebuia sa nu fim de acord cu orice fel de candidat si candidatura doar de dragul democratiei. E vorba in cele din urma de Presedintele unei tari. Daca s-a ajuns ca si functia asta sa fie luata in bascalie de candidaturile unora, atunci nu numai ca ne meritam soarta, dar chiar meritam un presedinte de bascalie.
Inchei pentru astazi prin a va intreba daca ati observat in ultimele zile zbaterea toamnei, zbuciumul sau extraordinar de a supravietui fie si macar intr-o geana de lumina. Rar mi-a fost sa vad atata nebunie nu atat pentru viata, cat pentru idee. Decorul ei dureros si frumos se zbate ca o fila din calendarul sufletelor noastre, gata sa treaca-n amintire si totodata se agata cu disperare de nervura unei ultime frunze. Adio, Toamna si… am cuvinte!
