Pentru că se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, ne simţim datori să scriem câteva rânduri despre marele artist. Mai bine spus, să reproducem câteva rânduri despre marele artist scrise de cei care l-au cunoscut. Iată ce scria marele avocat Petre Pandrea (revenit astăzi în atenţia opiniei publice prin publicarea a două carţi de memorii, scrise în închisorile comuniste) despre Constantin Brâncuşi, cu care a purtat nenumărate convorbiri. “L-am cunoscut bine pe sculptorul Constantin Brâncuşi, în mai multe reprize, între anii 1927 şi 1939, la Paris şi Bucureşti, pe când se afla în augustă maturitate. Gloria controversată îi urmărea ca o umbră fiinţa de înţelept jucăuş şi bărbat poznaş”… “Brâncuşi, care a trăit în deplină sinceritate ideologică şi cu mari jertfe, s-a ferit să facă tranzacţii, s-a feri să lucreze la comanda filistinului bucureştean sau parizian. A lucrat după comandamente lăuntrice, după convingeri intime, a urmărit tema(e), visuri proprii. El a impus filistinilor viziunea sa asupra lumii şi a vieţii, iar nu viceversa. Orice artă poate deveni o marfă. Brâncuşi n-a lucrat după calapodul comanditarului şi al beneficiarului, ci după impulsurile şi gândurile sale. A fost cu adevătrat un artist revoluţionar, un vechi pandur. Brăncuşi a dat o pildă de atrizan, dar şi de statuar, filozof şi moralist stoic. Brâncuşi a dat o pildă de artist superior, care nu şi-a trădat idealurile pentru un blid de linte. N-a acceptat comenzi oficiale sau particulare atunci când aceste comenzi nu erau de acord cu elanurile sale, cu visurile, cu intelectul său căutător al adevărului. N-a descifrat realitatea cu lunetele altora, ci cu ochii proprii”… “Un artist mercantil lucrează după nevoile grosiere şi conform cu concepţia groasă a clientului. Brâncuşi a refuzat acest procedeu străvechi de artist-slugă, slugi ale papilor, ale seniorilor Renaşterii şi ale burtăverzimii mici şi marii burghezii moderne. Brâncuşi s-a întors la <bucuria curată> a artistului primitiv din neolitic, la plenitutdinea sculptorului din antichitate, aclamat pe stadion, alături de sportivii olimpiadei, de dramaturgi şi de poeţi. Brăncuşi a reînnodat firul artistului anonim mdieval, plin de evlavie petnru arta şi convincţiunea sa intimă. Pilda sa va rămâne nemuritoare, ca şi arta sa”. (Petre Pandrea, Brâncuşi – amintitri şi exegeze, Editura “Meridiane”, 1976). În continuare, mulţumindu-i lui Dumnezeu că ni l-a dat pe Brâncuşi, vă prezentăm câteva din aforismele marelui artist: “Când nu mai suntem copii, am murit de mult”; “Artistul nu-i un animal de lux, ci animal auster. Arta nu se comite decât în austeritate şi dramă, ca o crimă perfectă”; “De ce să lucrezi cu modele? Aşa ceva duce la cadavre sculptate”; “Toată viaţa mea am căutat esenţa zborului. Zborul! Ce fericire!”; “Poate că poezia pură este rugăciune, dar ştim că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei, adică o tehnică filozofică”; “Măiestria mea este un proiect care trebuie lărgit pentru a umple bolta cerului. Ţelul sculptutrii este o nobilă simplitate şi o grandoare calmă”; “Un ţăran din Gorj scria Geo Bogza în 1964 – a făcut pentru ţara lui ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii şi împăraţii”.
