Am scris de nenumărate ori despre cetăţeanul onest, cetăţeanul care, înţelegând să-şi achite toate datoriile către stat, e luat de prost. El, cetăţeanul onest, cel mai simplu dintre cetăţeni, cetăţeanul X, tocmai el e cel pe care statul, societatea nu-l ajută şi căruia nu-i dau nimic. Nu beneficiază de amânări la plata energiei electrice, la gaze, la întreţinere, n-are nici un fel de restanţe, statul n-are ce să-i reeşaloneze, este un om normal, care a ajuns, într-o lume nebună, să fie arătat cu degetul: “Uite-l p-ăla careşi-a plătit toate taxele, impozitele şI TVA-urile, uite-l p-ăla care n-are nici o datorie, uite-l pe fraierul ăla care se crede deştept!” Cetăţeanul onest intră-n pământ de ruşine, n-a crezut c-o să ajungă să fie arătat cu degetul pentru simplul fapt de a fi corect, de a fi cinstit. ŞI de aici pleacă distrugerea relaţiilor între oameni. Pe unde umbli, numai şmechera şi, numai paparude, nimeni nu mai are cuvânt, nimeni nu-şi mai respectă promisiuile, oamenii serioşi îi numeri pe degetele de la o mână. Ai putea trage concluzia, uitându-te în jur, că a fi neserios a devenit o virtute. Dacă-ţi respecţi un angajament, o promisiune, eşti laut, ca şi-n cazul cetăţeanului oenst, de fraier. Trebuie să ştii să minţi, dacă se poate cât mai frumos, trebuie să înşeli cât mai des, să n-ai sentimente, să n-ai suflet, trebuie să fii neom, pentru a putea supravieţui într-o lume care se macină dinspre oameni spre graniţe. Descompunera e avansată, miroase tot mai urât în jur şI, cu toate astea, vin prietenii şi-mi spun că asta e lumea spre care ne îndreptăm. Poate că aşa stau lucrurile, poate că pentru a ne lecui şI pentru a supravieţui trebuie să ne lăsăm vaccinaţi de viaţă cu toate virusurile grave ale tranziţiei. Dar să accepţi că acceasta ar putea fi pe viitor lumea în care să trăieşti este ca şi când ai accepta sincuiderea morală. Cel puţin! Mai bine hoţ adevărat decât pungaş pervertit de vremuri, îmbrăcat în costum Armani, mai bine haiduc decât tâlhar cu mănuşi albe şi BMW la scară, mai bine un vagabond peticit în fund decât vagabond de minister...
