Ca un făcut, toate dosarele Revoluţiei din ’89 se deschid în luna decembrie. Aproape că nu se suflă un cuvinţel despre aceste dosare în celelalte 11 luni ale anului. Nu se caută nici un vinovat, nu se vorbeşte nimic despre martiri, despre terorişti, până-n această lună. Şi asta se întâmplă din ’89 încoace. Luna decembrie devine în cea de-a doua parte a sa şi luna răfuielilor naţionale. Începută ca lună a dezbinării naţionale, nu poate avea decât o continuare pe măsură. Toată ura acumulată de-a lungul anului reăbufneşte peste mormintele celor ucişi în Decembrie ’89. Zilele comemorării, zile de pioşenşie, devin zile de carnaval politic, de scandal. Revoluţionarii, urmaşii celor ucişi în Decembrie ’89, procurori, judecători, oameni politici, falşi revoluţionari se amestecă într-o dispută oarbă din care nimeni nu are de câştigat. Ba, dimpotrivă, toţi au de pierdut. Şi nu e drept. Plini de suferiţă, urmaşii eroilor-martiri nu vor afla nici de data asta cine sunt criminalii. Vinovaţii vor rămâne, ca şi până acum, nedescoperiţi, nepedepsiţi. Politicienii vor împărţi vinovăţiile, vor transforma Revoluţia în lovitură de stat. Răfuielile vor domina viaţa politică, circul îşi pregăteşte toate măştile fie ele tragice fie ele comice. Poate Crăciunul să aducă puţină lumină. Trag speranţa că va veni şi pentru noi o sărbătoare a renaşterii. Mai avem de aşteptat până atunci. E nevoie măcar de o zăpadă izbăvitoare, aşa cum a fost cea din zilele Revoluţiei. Doar zăpada ar putea să mai cureţe din mizeria lumii coborâtă până şi pe sufletele noastre.
MARIUS TUCĂ
