A fost întrerupt de aplauze de 17 (şaptesprezece) ori! De câte ori? De 17! Sau de 18 (optsprezece)! Nu,nu, sigur de 17 ori! De mult nu s-a mai aplaudat aşa în Congresul american. Ştirea asta, cu întreruperea preşedintelui Constantinescu de nenumărate ori din cauza aplauzelor, a devenit mai importantă, mult mai importantă, pentru radioul şi televiziunea, instrumente ale puterii decât discursul în sine, rostit în Congresul american. Discurs care, trebuie să recunoaştem, n-a fost deloc rău, având chiar pasaje remarcabile. Sigur, n-au lipsit din el “momentele Constantinescu”, momente cu care ne-a obişnuit domnul preşedinte. Noroc, de acum, că cunoaştem. Datorită dragostei cu care e înconjurat de unele mijloace de informare în pat, în iatacul prezidenţial, discursul şefului statului, după cum vă spuneam, a fost reţinut, a atras atenţia doamnei Zoe Petre şi atât. În mintea lacheilor de presă, importante erau aplauzele, zgomotul făcut de ele, numărul lor, al palmelor care le produceau, al degetelor de la palmele care aplaudau. De-asta s-a şi întâmplat, ghinion de Washington, pisica aristocrată 13 (treisprezece, nu şaptesprezece) ca să se afle până la urmă că acea cascadă de aplauze din Congresul american era pdorusă de mânuţele a doar 15-20 de congresmeni adevăraţi, restul zgomotului fiind elaborat de nişte arătătoare, inelare, degete mici şi groase, aparţinând unor invitaţi în sala Congresului american de pe ici, de pe colo. De şaptesprezece ori spuneaţi?
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
